Directorul Direcţiei Agricole a judeţului Covasna a anunţat marţi o producţie record de cartofi de 60.000 de kilograme la hectar pe o parcelă din localitatea Moacşa.

Conducerea Direcţiei Agricole a susţinut marţi o conferinţă de presă în care a vorbit despre recoltele din această toamnă la nivelul judeţului Covasna.

Deşi vremea n-a fost una tocmai prielnică pentru agricultură, cu secetă în lunile aprilie şi mai, şi ploi abundente în iunie şi iulie, rezultatele fermierilor nu sunt aşa de slabe pe cât se aşteptau specialiştii.

Ba mai mult, un agricultor din localitatea Moacşa a obţinut o producţie record de cartofi, de aproximativ 60.000 de kilograme la hectar. Producţia record s-a datorat calităţii cartofilor de sămânţă şi tehnologiei adecvate, mai ales irigării la timp a culturii, spune directorul Direcţiei Agricole.

„A început deja recoltarea cartofilor timpurii şi a celor pentru industrializare, iar din estimările făcute până acum apreciem că la nivelul judeţului vom avea o producţie de cartofi mai scăzută decât cea de anul trecut, undeva la 23.000 de kilograme la hectar producţia medie. Dar am văzut şi o parcelă, la Moacşa, unde am estimat o producţie de 60.000 de kilograme la hectar. Eu niciodată nu am mai văzut o astfel de parcelă, este de excepţie. Proprietarul a irigat de două ori după plantare, în perioada în care plantele aveau cea mai mare nevoie de apă. Irigaţiile sunt nu doar pentru a evita seceta, ci şi pentru a obţine producţii cantitativ şi calitativ mai bune”, a precizat Könczei Csaba.

Producţia de cereale a fost peste aşteptări

Directorul Direcţiei Agricole Covasna a mai spus că producţia de cereale din acest an a fost peste aşteptări, în condiţiile în care vremea a fost extrem de nefavorabilă pentru agricultură.

„Am avut secetă în lunile aprilie şi mai, iar la noi în judeţ recolta de cereale a fost mai mică decât cea de anul trecut. La grâu, anul trecut producţia medie a fost de 4.500 kilograme la hectar, iar anul acesta a fost de 3.911 kilograme la hectar, cu aproape 600 de kilograme mai mică. Şi rapiţa e slabă, anul trecut s-au obţinut, în medie, 3.200 kilograme la hectar, anul acesta 2.800, deci cu 400 kilograme mai puţin. Dar eu, totuşi, spun că avem o producţie mulţumitoare, la nivelul mediu multianual, dacă ţinem cont şi de faptul că nu s-a putut recolta în condiţii optime. Practic, din 18 iulie şi până pe 6 august nu s-a recoltat niciun bob pentru că a plouat”, a mai spus Konczei Csaba.

 

Articolul precedentCampanie de donare de rechizite pentru copiii nevoiaşi
Articolul următorZeci de cercuri în oferta Palatului Copiilor Sfântu Gheorghe