Numărul persoanelor izolate și monitorizate la domiciliu a ajuns la 179 în orașul Covasna, acolo unde săptămâna trecută, miercuri, a fost confirmat primul caz de infecție cu noul coronavirus.

Deocamdată singurele persoane confirmate sunt cei doi soți, ambii în vârstă de 53 de ani, întorși din Trentino (Italia) în data de 8 martie, mama bărbatului, o femeie în vârstă de 77 de ani, și prietena fiului lor, o tânără în vârstă de 16 ani.

Toate celelalte persoane care au intrat în contact direct sau indirect cu aceștia au fost isolate la domiciliu și li s-au prelevat probe pentru a se stabili dacă au contractat sau nu virusul.

Între timp, parcările publice, aleile și trotuarele, parcurile, locurile de joacă, și insulele de colectare a deșeurilor menajere au fost dezinfectate, iar pompierii voluntari din cadrul Primăriei vor stropi periodic carosabilul cu apă și substanță dezinfectantă (clor).

Primarul stațiunii, Gyerő József, spune că aceste acțiuni vor continua și în perioada următoare, și este convins că prin voință, efort și disciplină comună, cu respectarea măsurilor de prevenire și de conduită recomandate, locuitorii orașului vor trece peste aceste clipe grele.

Acesta îi îndeamnă pe locuitorii aflați în izolare sau carantină, și care nu pot solicita sprijinul cunoștințelor pentru a-și procura alimente sau medicamente, să ceară ajutorul Primăriei sau pompierilor voluntari.

„În spatele cifrelor, suflete umane măcinate de sentimentele nesiguranței, incertitudinii, îngrijorării, fricii. Administrația locală este lângă cetățenii plasați în carantină sau izolare. În cazurile (excepționale, vreau să cred) în care aceștia chiar nu se pot baza pe sprijinul prietenilor, rudelor, cunoștințelor în a-și procura cele strict necesare traiului (medicamente, hrană, etc.), îi îndemnăm să sune la nr. de telefon 0267340001 (primărie), sau nr. 0267340612 (pompierii voluntari, după programul de lucru și în weekend), pentru a fi ajutați. Cu cât mai grea va deveni situația, cu atât mai solidari și uniți trebuie să fim!”, a scris edilul pe Facebook.

Oamenii par să fi înțeles gravitatea situației și importanța respectării măsurilor impuse de autorități, astfel că majoritatea străzilor și orașelor din județ erau pustii în week-end.

Sâmbătă, președintele Klaus Iohannis a luat decizia instituirii stării de urgență la nivelul țării, după ce numărul îmbolnăvirilor de coronavirus a depășit 100. Acesta a anunțat că starea de urgență va fi decretată luni.

Printre măsurile deja adoptate se numără distanțarea socială, limitarea contactului dintre persoane, limitarea activităților collective, punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie, raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat), sau implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităților sanitare.

ImagineImagineImagineImagine

Articolul precedentISIS se teme de coronavirus
Articolul următorGrupul de Comunicare Strategică: „Evitați mijloacele de transport în comun aglomerate”