50 de locuințe sociale noi ar urma să fie construite în următorii 4 ani în cartierul Őrkő, printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene, demarat în urmă cu mai bine de un an de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sepsi și Primăria Sfântu Gheroghe, al cărui scop este incluziunea socială a persoanelor din zonele marginalizate ale municipiului.

Președintele GAL Sepsi, Tóth–Birtan Csaba ne-a precizat că termenul pentru finalizarea proiectelor este anul 2023, iar Municipalitatea a obținut o finanțare de 7 milioane de euro, sumă ce va fi investită atât în dezvoltarea infrastructurii, cât şi în derularea de programe educaţionale pentru persoanele defavorizate din cartierele Őrkő, Ciucului și Câmpu Frumos.

„Ceea ce e de știut este că există această strategie de dezvoltare a zonelor defavorizate despre care s-a mai vorbit. Gestionarul acestui fond este GAL Sepsi, iar ei vor trebui să organizeze un concurs de proiecte la care Primăria Sfântu Gheorghe va participa (…) Este dat în proiectare și vom participa la fond. Pentru realizarea strategiei s-au câștigat 7 milioane de euro, dar o parte – aproximativ 4,5 milioane – sunt alocați pentru infrastructură, iar restul pentru proiecte socio-medicale și educative. Pentru fiecare dintre acestea va fi organizat un concurs de proiecte, dar din păcate încă nu s-a reușit aprobarea ghidurilor de finanțare. Nu depinde de GAL Sepsi, depinde de Minister, de cei care gestionează aceste proiecte la nivel național. Noi avem contract pentru proiectarea studiului de fezabilitate, cu care vom aplica pentru construire. Este în proiectare”, ne-a precizat viceprimarul municipiului Sfântu Gheroghe, Tóth–Birtan Csaba.

Pe lângă construirea celor 50 de locuinţe sociale, proiectul mai prevede modernizarea străzilor, extinderea Centrului comunitar din Cartierul Őrkő, construirea unui sediu pentru servicii sociale, de educaţie şi în domeniul ocupării forţei de muncă în Cartierul Ciucului, precum şi modernizarea blocurilor de locuinţe de la Câmpu Frumos.

Decizia etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, a fost publicată recent de către Primăria Sfântu Gheorghe.

Articolul precedentFormații și artiști de renume la Zilele Orașului Covasna. Programul complet
Articolul următorCod galben de instabilitate atmosferică în 16 judeţe, inclusiv Covasna