Autorităţile locale au prezentat rezultatele consultării tinerilor, la care au răspuns peste 1.100 de persoane.

Rezultatele consultării tinerilor din Sfântu Gheorghe, care a avut loc online la începutul acestui an, au fost prezentate într-o conferință de presă la care au participat primarul Antal Árpád, viceprimarul Vargha Fruzsina, coordonatorul ştiinţific al Institutului pentru Politici Publice din Ţinutul Secuiesc, Székely Gergő István, și consilierul local Zsigmond József.

Viceprimarul Vargha Fruzsina, cea care a iniţiat această consultare a tinerilor, a declarat în cadrul conferinţei de presă că scopul acesteia a fost ca municipalitatea să aibă o imagine cât mai apropiată a opiniei tinerilor atât despre oraş, cât şi despre conducerea oraşului.

„Tocmai de aceea am avut ca temă principală a consultării întrebări privind atractivitatea oraşului sau domeniile în care Primăria ar trebui să ajute tinerii. Totodată, am vrut să aflăm ce propuneri şi idei au tinerii, pentru că eu cred că acest lucru este foarte important. Trăim într-o lume destul de rapidă, şi dacă nu ştim nevoile exacte ale tinerilor, nu vom putea să-i ajutăm”, a spus Vargha Fruzsina.

În cadrul consultării, care a avut loc în perioada 4-29 ianuarie, peste 1.100 de persoane au completat chestionarul online, însă au fost organizate și 5 discuții cu focus-grupuri, care au acoperit subiecte precum educație, transporturi, administrație, locuințe, divertisment și locuri de muncă. E bine de ştiut că rezultatele consultării nu pot fi considerate ca fiind reprezentative pentru populația municipiului, nici pentru tineretul din oraș, fiind vorba despre o consultare, nu despre un sondaj reprezentativ.

Primarul Antal Árpád a subliniat că este foarte important că tinerii din oraş îşi doresc anumite lucruri şi au aşteptări de la Primărie, pentru că înseamnă că ei gândesc viitorul lor în acest oraş. Edilul a punctat că municipalitatea vrea să construiască politici publice pe următorii 4 ani, iar toate proiectele şi programele care încep acum trebuie să aibă efecte peste 2-3-4 ani în Sfântu Gheorghe.

În ceea ce priveşte rezultatele consultării tinerilor, acestea au scos la iveală şi principalele probleme ale acestora, cum ar fi nivelul salariilor, starea sistemului de sănătate, lipsa locurilor de muncă sau dificultăţi în găsirea unei locuinţe. De asemenea, tinerii au aşteptări de la autorităţile locale să îi sprijine prin crearea de noi locuri de muncă, facilitarea accesului la locuinţe, rezolvarea problemelor de trafic şi parcare sau dezvoltarea învăţământului preuniversitar.

La polul opus, domeniile de care tinerii care au răspuns chestionarului sunt cel mai mulţumiţi sunt posibilitatea utilizării limbii maghiare, facilităţile sportive, spaţiile verzi şi un mediu sănătos şi potrivit pentru întemeierea unei familii, dar şi calitatea vieţii culturale sau relaţiile dintre români şi maghiari.

Pentru a răspunde problemelor semnalate de tineri şi pentru a creşte calitatea vieţii lor în acest oraş, Primăria Sfântu Gheorghe va lansa în următoarea perioadă mai multe proiecte şi programe, care au fost prezentate de viceprimarul Vargha Fruzsina în aceeaşi conferinţă de presă.

În cooperare cu Universitatea Babeș-Bolyai, municipalitatea va lansa anul acesta un program de învățare a limbii celeilalte comunităţi. Destinat persoanelor cu vârste sub 35 de ani, programul va sprijini financiar tinerii maghiari să înveţe limba română, iar pe cei români să înveţe limba maghiară.

În ceea ce priveşte dificultăţile în găsirea unei locuinţe, viceprimarul Vargha Fruzsina a spus că în urma consultării a reieşit că oferta este una foarte redusă în Sfântu Gheorghe, cu foarte puţine locuinţe noi.

„Am planificat deja construirea mai multor blocuri de tip ANL cu 2 sau 3 etaje, şi mai ales a celor 35 de case pentru tineri care vor fi construite în zona în care se află şi locuinţele construite prin programul Hai acasă! Dar pentru a oferi tinerilor şi o soluţie mai rapidă la problema locuinţelor, lucrăm deja la un program de subvenţionare a chiriei, prin care tinerii cu vârsta sub 35 de ani vor primi un sprijin de 50 de euro lunar la plata chiriei”, a explicat viceprimarul Vargha Fruzsina.

De asemenea, în cadrul unui program de start-up, municipalitatea intenționează să ofere sprijin de câte 20.000 de euro pentru 30 de tineri, iar prin programul de minimis pentru inovare, 10 persoane pot accesa fonduri de până la 40.000 de euro pe proiect.

Tot pentru a veni în sprijinul tinerilor, este planificată înfiinţarea unui birou pentru tineret la nivelul Primăriei, care va servi drept centru informațional, va avea un rol de comunicare și organizare comunitară în rândul tinerilor. În plus, oferta celor două instituții de învățământ superior situate în oraș, Universităţile „Babeș-Bolyai” și Sapientia, se va extinde, dorinţa autorităţilor fiind ca în curând numărul studenţilor din Sfântu Gheorghe să ajungă la câteva mii.

Nu în ultimul rând, Primăria va desfăşura astfel de consultări periodic, dar există şi planuri pentru înființarea unui „Parlament pentru tineret” care să se adreseze ONG-urilor, şi care să înființeze și să întrețină diferite programe de burse.

Articolul precedentCOVID-19. Municipiul Sfântu Gheorghe intră în scenariul roşu de mâine!
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Moarte românească după un jaf în stil rusesc. Fosta perlă a siderurgiei din Târgoviște a ajuns fier vechi