A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe a luat startul la „Maratonul celor 24 de ore de înot” ediția a 25-a care s-a desfășurat la bazinul olimpic de înot din municipiul Brașov în perioada 18-19 mai 2019. Competiția este înscrisă în calendarul Federației Române „Sportul pentru toți” și este o competiție sportivă de masă.

Au participat 20 de echipe, fiecare echipă fiind compusă din 12 participanți care au înotat în sistem „ştafetă”. Fiecare participant trebuia să înoate câte o jumătate de oră, la un interval de şase ore, în 24 de ore făcând patru schimburi.

Echipa A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe a parcurs distanța de 83.600 m și s-a clasat pe locul 3 din 20 de echipe participante.

„Misiunea noastră este de a aduce cât mai multe persoane să facă mișcare prin înot, astfel în componența echipei am avut de la copii de 9 ani (tinere speranțe), la sportivi de performanță și persoane în vârstă, dar cu pasiune pentru înot. Un membru al echipei noastre Nagy Mihai a fost premiat pentru cel mai  vârstnic participant la această ediție”, a declarat antrenorul de înot Grosu Ciprian

„Deoarece înotul de performanță în Sfântu Gheorghe nu a existat, am practicat înotul în mod independent, fiind autodidact, în prezent antrenor de înot la A.C.S. Ciprian Sfântu Gheorghe”, spune Ciprian Grosu – căpitan de echipă / antrenor de înot.

Totodată, astfel de experiențe alimentează ambiția, depășirea limitelor, dorința de performanță.

Articolul precedentCod galben de vijelii, inclusiv în Covasna
Articolul următorA început sezonul înțepăturilor de căpușă: 15 persoane au ajuns în ultima săptămână la Urgenţe