Este frig! Când sting incendii la minus 12 grade Celsius, pompierii sunt niște eroi!

Pompierii au fost solicitați în cursul acestei nopți să intervină la un incendiu produs la acoperișul unei societăți comerciale din localitatea Târgu Secuiesc.

La fața locului s-a acționat cu două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară mecanică și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Târgu Secuiesc.

Doar intervenția lor promptă a făcut ca incendiul să fie localizat la timp și s-a îndepărtat pericolul de propagare a incendiului la întreaga clădire.

În urma incendiului, a cărui cauză probabilă o reprezintă scurtcircuitul electric, provenit de la un conductor, cablu electric defect, au ars intalația,tabloul electric și elementele de construcție ale mansardei confecționate din lemn, pe o suprafață de aproximativ 10 mp.

Din fericire incendiul nu s-a soldat cu victime omenești. 

Articolul precedent126 de percheziţii pentru combaterea infracţionalităţii, în toată ţara
Articolul următorEdi Iordănescu, noul antrenor al României – Când va fi prezentat de FRF