Un băiat în vârstă de 13 ani, care joacă la o echipa locală de fotbal din Huși, a reușit să-i pună pe jar pe polițiștii din două județ, după ce a sunat la 112 și a anunțat că este sechestrat. Puștiul a făcut apelul pe telefonul fix al poliției, ceea ce a îngreunat operațiunea de identificare. Însă totul s-a dovedit a fi doar o farsă.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, alerta privind presupusa sechestrare a fost dată pe 29 martie, la ora 14.12.

„Minorul a sesizat autoritățile despre faptul că este sechestrat într-o cameră. Ulterior, acesta a întrerupt convorbirea și a respins toate apelurile polițiștilor, nemaiputând fi contactat de echipajele de poliție, pentru a oferi detalii suplimentare despre starea sa”, au transmis oficialii IPJ Vaslui.

Urmare a apelului telefonic, efectuat la postul telefonic fix al Poliției Huși, au fost mobilizați polițiști din mai multe structuri.

În urma verificărilor, numărul de telefon de pe care se efectuase apelul figura în mișcare pe raza altui județ, motiv pentru care polițiștii din județul Vaslui au solicitat sprijinul colegilor din județul Covasna, acolo unde era localizat telefonul.

Polițiștii se temeau să nu fie vorba despre o răpire, iar autorii să încerce scoaterea din țară a minorului.

După localizarea telefonului, în aproximativ jumătate de oră, polițiștii din Târgu Secuiesc aveau să-l identifice pe cel care sunase la poliție să anunțe că este sechestrat: un minor de 13 ani, din Huși, legitimat la Reprezentativa U14 a ACSN Hușana. Acesta se deplasa cu echipa sa de fotbal la Târgu Secuiesc, unde avea programat un meci.

Când a fost găsit, adolescentul le-a spus polițiștilor că totul a fost,d e fapt, o glumă.

Articolul precedent1,7 milioane de treceri prin turnichete, în sezonul de schi din Poiana Brașov
Articolul următorVouchere pentru alimente. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat când intră banii în aprilie