Peste 600 de atacuri ale urșilor au fost raportate în ultimii doi ani în județul Covasna, majoritatea fiind soldate cu uciderea animalelor domestice și distrugerea culturilor agricole, a declarat prefectul județului, Ráduly István, într-o conferință susținută marți, la sediul Prefecturii, scrie WE RADIO.

Acesta a precizat că Jandarmeria transmite zilnic cel puțin două înștiințări privind prezența animalelor sălbatice în localitățile covăsnene, cea mai recentă sesizare fiind înregistrată marți, în jurul orei 11, semnalând prezența unei ursoaice cu doi pui în apropierea Bisericii Unitariene din Aita Mare.

„Nu este o noutate că primesc zilnic, de două-trei ori, adrese de la Jandarmerie, iar astăzi, la ora 11:33, în localitatea Aita Mare, în apropierea Bisericii Unitariene a fost observată o ursoaică cu doi pui. La fața locului a fost direcționat un echipaj de jandarmi. În fiecare zi primesc înștiințări despre urși la Barcani, la Cernat, peste tot. Avem probleme reale cu prezența urșilor în localitățile județului Covasna. A avut o importanță majoră prezența Comisiei pentru Petiții a Parlamentului European, aici în județul nostru. Le-am atras atenția celor prezenți că numai anul trecut am avut 610 atacuri de urs, din care 435 au vizat uciderea unor animale domestice, iar în 175 de cazuri a fost vorba despre pagube aduse culturilor agricole.”, a spus Ráduly István, pentru WE RADIO.

Materialul complet, AICI

Articolul precedentCOD GALBEN de instabilitate atmosferică
Articolul următorRegele Charles al III-lea ajunge azi în România. Care este programul vizitei suveranului?