Peste 420 de elevi covăsneni s-au înscris la a doua sesiune a examenului de Bacalaureat, care începe luni, 24 august, cu proba scrisă la Limba şi literatura română, scrie WE RADIO.

Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, printre absolvenții de liceu care și-au arătat intenția de a participa la sesiunea de toamnă a examenului maturității se numără 78 de elevi de la secția română și 348 de la secția maghiară.

Din totalul candidaților înscriși, 255 provin din promoția curentă, în timp ce 171 provin din promoții anterioare. 394 de candidați au frecventat forma de zi, 10 candidați provin de la seral, iar 22 de la frecvențä redusă. Pe filiere de studiu situația se prezintă astfel: 107 de candidați provin de la filiera teoretică, 232 de la cea tehnologicã, respectiv 87 de la cea vocațională”, se arată într-un comunicat al IȘJ Covasna.

Probele se vor derula în două centre de exament, respectiv la Liceul Economic „Berde Áron” Sfântu Gheorghe unde au fost arondați elevii Colegiilor Naționale „Mihai Viteazul” și „Székely Mikó”, cei ai Liceelor Reformat, „Mikes Kelemen”, „Constantin Brâncuşi”, „Puskás Tivadar”, „Pługor Sándor” și „Berde Áron” din Sfântu Gheorghe; „Mircea Eliade” și ”Nicolae Bălcescu din Întorsura Buzăului, și „Baróti Szabó Dávid” din Baraolt; și la Liceul Teologic Reformat Târgu Secuiesc unde au fost repartizați elevii Liceelor „Nagy Mózes”; „Bod Peter”; Teologic Reformat; „Apor Peter”; „Gábor Áron” din Târgu Secuiesc și „Körösi Csoma Sändor” din Covasna.

Amănunte, AICI

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 51. Rețeta perfectă pentru câștigarea alegerilor
Articolul următorCine sunt cei 7 candidați la Primăria Sfântu Gheorghe?