Centrul de Transfuzie Sanguină al județului Covasna a organizat, marţi, la Spitalul orășenesc din Întorsura Buzăului o nouă campanie de donare de sânge.

Peste 20 de salvatori întorsureni formaţi din pompieri militari şi angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean Covasna au răspuns pozitiv la această campanie umanitară.

Este un gest de solidaritate pe care fiecare din noi îl poate face, având în vedere importanţa şi beneficiile donării de sânge, atât pentru donator, cât şi pentru cei care au nevoie de ajutor”, au transmis reprezentanţii ISU Covasna.

Centrul de Transfuzii Sangzuine Covasna are nevoie permanentă de sânge, astfel că donatorii sunt aşteptaţi şi în afara campaniilor umanitare. Condiţia pentru a putea dona este ca persoanele să aibă vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, o greutate minimă de 60 kg, nu aibă boli cronice și nu fi luat medicamente în ultimele 2 săptămâni.

De asemenea, înainte de a dona sânge participanții trebuie să consume un mic dejun sănătos și multe lichide (apă, ceai, cafea sau lapte) și să nu bea alcool cu 48 de ore înainte, iar fumatul este interzis 2 ore înainte și după donare.

Foto: ISU Covasna

Articolul precedentPeste 40 de familii nevoiașe din Chilieni ajutate de Crucea Roşie Covasna
Articolul următorPeste 220 de cupluri de aur şi diamant, felicitate de Primăria Sfântu Gheorghe în ultimii ani