Personalul medical al Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe are echipamente de protecție suficiente pentru cel mult o săptămână și jumătate, a declarant managerul instituției, Andras-Nagy Robert.

Potrivit acestuia, pentru tratarea pacienților bolnavi de coronavirus, în următoarele 3 luni personalul medical ar avea nevoie de 18.000 de combinezoane, în vreme ce la ora actuală stocul este de aproape 5 ori mai mic.

Conducerea spitalului a precizat că „se fac eforturi enorme” pentru aprovizionarea cu echipamente de protecție, însă livrările sunt fie anulate, deși initial comanda a fost confirmată, fie ajung foarte târziu, iar echipamentele ajung în număr mult mai mic față de cantitatea comandată.

Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a menţionat că se fac eforturi foarte mari pentru achiziţionarea de echipamente, protejarea cadrelor medicale aflate în prima linie a luptei anticoronavirus fiind una dintre preocupările principale.

„Avem un stoc de combinezoane, măşti, materiale şi echipamente care o să ne ajungă maximum o săptămână și jumătate, iar colegii mei fac eforturi enorme ca să se aprovizioneze, pentru că lansezi comanda şi a doua zi când suni să întrebi când le primeşti afli că s-au vândut deja. După confirmarea comenzii am avut o grămadă de refuzuri şi de fiecare dată se pierde timp. Am ajuns în situaţia în care lansăm două-trei comenzi, pe lângă faptul că lansăm comandă pentru 1.000 de bucăți şi primim 100. Oamenii din prima linie sunt în momentul de faţă protejaţi, au acces în orice moment la echipament de protecţie, secţiile s-au aprovizionat, iar în momentul în care necesarul pentru ziua respectivă s-a epuizat, avem căile noastre interne de unde se pot aproviziona instant: la Urgenţă există un stoc suficient întotdeauna.”, a explicat managerul spitalului.

Potrivit acestuia, în condițiile în care echipamentele de protecție nu sunt suficiente, personalul sanitar a fost instruit să le utilizeze eficient și rational.

„Dacă pacientul are nevoie de un pahar cu apă, mă îmbrac în combinezon, îi duc apă, dar rezolv şi alte probleme medicale, ca să se folosească cât mai raţional echipamentul pentru că nu avem suficient. La 50 de persoane care lucrează în ture, pentru că permanent în zona COVID-19 sunt 50 de persoane, indiferent că vorbim despre medic, asistent, infirmier sau registrator medical, asta înseamnă pe o perioadă de 3 luni 18.000 de combinezoane (…) La un pacient în stare critică de la Terapie intensive, pe un ciclu de 20 de zile, înseamnă 600 de combinezoane pe pacient. Sunt manevre de terapie intensivă în care trebuie să întorci pacientul pentru a-l ventila, (…) asta înseamnă minimum 6 – maximum 8 persoane, fiecare cu un combinezon, şi asta trebuie să faci 24 de ore din 24”, a mai explicat Andras-Nagy Robert.

Articolul precedentSpitalul Județean de Urgență a dublat capacitatea de stocare a oxigenului pentru pacienții coronavirus
Articolul următorLRO nu mai disponibilizează, deocamdată, angajații. Firma s-a reprofilat și produce 1.000 de măști de protecție pe care le va dona