Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul unei echipe din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și 2 tehnicieni criminaliști, cu suport tehnic asigurat de Biroul Operațiuni Speciale Covasna, sub coordonarea procurorului care exercită supravegherea urmăririi penale, efectuează percheziții domiciliare în trei locații, respectiv două sedii sociale ale unor persoane juridice și la domiciliu unei persoane fizice, în cadrul unui dosar penal în care sunt cercetate infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri și uz de fals.

Faptele cercetate constau în inducerea în eroare a unor persoane fizice și/sau juridice prin falsificarea unor înscrisuri subsecvente unor contracte de consultanță pentru obținerea unor fonduri/accesarea unor măsuri de sprijin finanțate din fonduri publice. Prejudiciul estimat (pentru faptele aferente perchezițiilor desfășurate în cursul zilei curente in cauză) este de aproximativ 240.000 lei. Acțiunea se desfășoară în continuarea unei actiuni similare din data de 09.03.2021, dată la care au mai fost efectuate alte două percheziții domiciliare in același context.

Articolul precedentFlorin Cîțu a anunțat că Guvernul dă în continuare bani pentru medicii de familie care vaccinează anti-COVID
Articolul următorLiga 1, play-off: Sepsi OSK – Clinceni 1-0