Dovada că în spatele unui bărbat „puternic” se află o femeie...

Ies la iveală informații de ultimă oră din cadrul anchetei pe care premierul Ludovic Orban a solicitat-o de urgență la ONAC

Încep lucrările de înlocuire a rețelei de apă și canalizare între...

GospCom SA solicită înţelegere şi răbdare din partea locuitorilor pentru disconfortul creat de închiderea circulaţiei, zgomotul utilajelor și executarea săpăturilor.

O clinică privată din Sfântu Gheorghe, acreditată să facă teste COVID-19

Șeful laboratorului de testare din cadrul Provitam, Fejér Szilárd, a declarat că testele vor putea fi făcute și la cerere, de persoane fizice, contra-cost, însă prioritate vor avea solicitările venite din partea unităților sanitare din județ.

Citirea apometrelor, suspendată pe timpul stării de urgenţă

Deşi apometrele nu sunt citite, facturile vor fi emise atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice, valoarea fiind calculată pe baza consumului mediu din ultimele șase luni.

Au fost desemnate cele mai atletice clase din Sfântu Gheorghe

Deși evenimentul s-a mutat acum în spațiul virtual, organizatorii lucrează și pentru crearea unei experiențe comunitare pentru elevi și încurajarea mai multor tineri să facă mişcare

TEGA suspendă facturarea pe perioada stării de urgenţă

Suspendarea facturării înseamnă că facturile pentru această perioadă vor fi emise şi transmise la o dată ulterioară, cel mai probabil după încheierea stării de urgență. Această măsură se aplică doar persoanelor fizice. Clienții care doresc să plătească pot solicita o factură pe www.tega.ro.

Băut, fără permis și cu chef de scandal, arestat pe o...

„Șoferul” a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat organelor judiciare.

Tânăr de 18 ani, cercetat după ce a bătut un bărbat...

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.