În perioada 08 – 09 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu un specialist silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Garda Forestieră Covasna, au organizat și executat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.

În cadrul acțiunii, a fost efectuat un control pe linie de achiziție, depozitare, prelucrare și comercializare a materialului lemnos la punct de lucru și depozit de materiale lemnoase aparținând unui operator economic.

În urma verificărilor, prin compararea stocurilor de material lemnos faptice cu stocurile scriptice, s-a constatat o diferență în minus de 47,81 mc cherestea esență rășinoase, pentru care administratorul societății nu a putut face dovada expedierii și comercializării acestui material lemnos cu documente legale de proveniență și/sau de transport.

De asemenea, s-a constatat faptul că societatea, cu ocazia emiterii unui aviz de însoțire secundar, a introdus în aplicația informatică SUMAL și a înscris pe documentul în cauză, un număr de înmatriculare diferit față de mijlocul de transport efectiv încărcat cu material lemnos.   

În baza celor constatate, societății comerciale i-au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice

Totodată, s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 47,81 mc cherestea esență rășinoase, în valoare de 34.375,39 lei.

Articolul precedentBărbat prins de polițiști în timp ce conducea, sub influența alcoolului și fără permis, un vehicul neînmatriculat
Articolul următorVictor Ponta – jucăria preferată a sistemului. Dosare grele fabricate la comandă