Târgul educaţional derulat în ultimii ani în centrul municipiului Sfântu Gheorghe nu poate avea loc în acest an din cauza epidemiei de coronavirus, însă o parte dintre liceele din oraș își prezintă oferta pentru anul școlar 2020-2021 în mediul online.

Fără pliante, gustări, prezentări Power Point, clipuri video, spectacole, jocuri și alte activități interactive cu care ne-au obișnuit în ultimii 4 ani, liceele s-au adaptat, iar în acest an încearcă să îi atragă pe tineri prin intermediul rețelei de socializare Facebook.

În planul de școlarizare pentru anul 2020-2021 al Colegiului Național „Mihai Viteazul” sunt prevăzute 28 locuri pentru profilul Real, Matematică-Informatică, respectiv 14 la secția bilingv engleză; și alte 14 la informatică intensiv, iar la specializarea Științele naturii va fi înființată o clasă cu 28 de locuri.

Pentru profilul Uman, Filologie, sunt disponibile 14 locuri la secția intensiv limba engleză; și alte 14 la secția bilingv engleză, iar elevii care vor să aleagă Științele sociale au la dispoziție 28 de locuri (o clasă).

În ceea ce privește filiera vocațională, la profilul pedagogic sunt disponibile 28 de locuri.

Și în acest an, pentru elevii care învață la Colegiul Național „Mihai Viteazul” sunt puse la dispoziție 200 de locuri în internatul de fete și băieți; cantina care are o capacitate de 300 de locuri; cabinetul medical de pediatrie, cabinetul stomatologic, și cabinetul de consiliere școlară; dar și Centrul de Informare și Documentare care dispune de calculatoare conectate la internet, și Centrul de Tineret cu sală de calculatoare, săli și terenuri de sport, school cinema și seri culturale.

La Liceul de Arte „Plugor Sandor” bobocii au la dispoziție 3 clase în care se pot înscrie, una cu predare în limba română, și două de limba maghiară, respectiv: 14 locuri la Clasa a IX-a C – muzică / arte plastice, secția română; 14 locuri la Clasa a IX-a A muzică/dramă, secția maghiară; și 28 de locuri pentru Clasa a IX-a B arte plastice – secția maghiară.

Pentru specializarea „Muzică” aceștia pot alege: pian, vioară, violă, violoncel, contrabas, flaut, clarinet, saxofon, fagot, trompetă, corn, trombon, tubă, percuție, orgă, chitară clasică; canto clasic, iar ca discipline teoretice vor studia Teoria muzicii și Istoria muzicii.

La specializarea „Arte plastice”, în programa noului an școlar intră: Grafica, pictura, sculptura și textilele; iar ca disciplină teoretică elevii vor studia Istoria artei.

La „Arta actorului” elevii vor învăța Improvizație, Arta vorbirii, Arta actorului și Coregrafie, iar ca disciplină teoretică aceștia vor avea în programă Istoria teatrului.

Liceul pune la dispoziție, printre altele, internat și cantină, săli de muzică și ateliere de arte plastice, săli studio, săli de concert, și proiecte commune cu Teatrele „Andrei Mureșanu” și „Osono”.

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” pune la dispoziție cursuri de zi în domeniul Comerț, calificarea Tehnician în comerț (o clasă / 28 de elevi); cursuri la seral (clasa a XI-a Turism și alimentație, calificarea organizator banqueting: 28 de locuri); 56 de locuri în învățământul profesional, respectiv 28 în specializarea „Turism și alimentație” – Bucătar sau Lucrător hotelier (câte 14); sau „Comerț” – comerciant- vânzător (28 de locuri); iar pentru învățământul postliceal (anul I) în anul școlar 2020-2021 elevii au la dispoziție o clasă (28 de locuri) în domeniul „Estetica și îngrijirea corpului uman”, calificarea „Cosmetician”, specializare fără  taxă de școlariizare.

Elevii beneficiază de burse școlare, de studiu sau de merit; burse „Bani de liceu” în valoare de 250 lei/lună; iar toți elevii școlii profesionale beneficiază de o bursă în valoare de 200 lei/lună. De asemenea, instituția asigură decontarea transportului pentru navetiști; respectiv cazare și masă contra-cost în internatul unității de învățământ.

Printre altele, liceul dispune de bibliotecă, laboratoare de informatică și alimentație publică, atelier de coafură, cabinete de comerț, micro hotel și firmă de exercițiu, internat, teren și sală de sport, dar și de o sală de festivități.

Şi Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” a anunţat clasele pentru care se fac înscrieri, conform imaginii de mai jos:

Imagine

Pandemia Covid-19 a dat peste cap înscrierile la liceele vocaționale, care ar fi trebuit să se desfășoare în această perioadă. În mod normal, probele pentru admiterea elevilor de clasa a VIII-a ar fi trebuit să se dea înainte de Evaluarea națională.

Anul școlar 2020-2021 începe în data de 1 septembrie 2020 și se încheie în data de 31 august 2021; iar elevii sunt așteptați la cursuri în data de 14 septembrie.

Articolul precedentSfântu Gheorghe nu are zonă metropolitană! Covăsnenii din localitățile învecinate circulă cu declarație pe propria răspundere
Articolul următorAu început înscrierile la Programul MOL de promovare a talentelor