Polițiștii au fost sesizați luni despre faptul că pe raza comunei Sita Buzăului a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a fost rănită o persoană.

Din cercetările efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie de 48 de ani, aflată pe drumul Pârâiaș din comuna Sita Buzăului, în apropierea unui autovehicul destinat colectării deșeurilor, a traversat prin fața mașinii, fără să se asigure și a fost accidentată grav, șoferul neobservând-o.

Victima a fost transportată la spital cu răni grave, însă ulterior aceasta și-a pierdut viața. Polițiștii fac acum cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc nefericitul eveniment.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să manifeste prudență și atenție sporită atunci când circulă pe drumurile publice. De cele mai multe ori vigilența noastră poate fi elementul care face diferența între viață și moarte. Asigurați-vă temeinic înainte să traversați strada și, în nici un caz, nu faceți aceasta prin fața ori prin spatele unui autovehicul, întrucât există riscul ca șoferul să nu vă observe, iar de aici și până la producerea unei tragedii nu mai este decât un pas.

Articolul precedentExerciţiu aviatic la joasă înălţime în judeţul Covasna
Articolul următorPregătiri de sărbători la domeniul Mikes din Zăbala