Echipa de fotbal Sepsi OSK are de acum un nou stadion pe care va evolua începând din 16 octombrie.

Moderna arenă construită la Sfântu Gheorghe va inaugurată cu ocazia meciului din Lig 1 cu FC Voluntari. Construcția, care a costat 25 de milioane de euro, a fost omologată și poate deja găzdui meciuri.

Arena are aproximativ 8.300 de locuri și a fost construită cu ajutorul unui program guvernamental al statului maghiar la care au aplicat cei de la Sepsi OSK, reușind astfel să construiască în doi ani și jumătate o arenă modernă, cochetă, dotată cu instalație de iluminat nocturn de ultimă generație.

Arena are dotări la nivel european și respectă toate cerințele impuse de UEFA, astfel că poate găzdui meciuri atât la nivel de cupe europene, cât și partide ale echipei naționale.

Stadionul este dotat cu două tabele led, o sală de conferințe cu 63 de locuri și un sistem de sonorizare de 4800w. Spectatorii beneficiază de o parcare cu 550 de locuri, întregul stabiliment fiind supravegheat de un sistem de securitate dotat cu 156 de camere de luat vederi.

FC Voluntari va fi primul adversar al lui Sepsi OSK, după ce un alt amical, programat inițial pentru 8 octombrie, a fost amânat din cauza condițiilor sanitare.

MEDIAFAX

Articolul precedentTinerii pasionați de protecția mediului se înscriu în Eco Provocarea
Articolul următorA început dezbaterea moțiunii de cenzură. Premierul, HUIDUIT la scenă deschisă, în Parlament