Apar noi informații despre tânăra de 23 de ani din Sfântu Gheorghe, accidentată joi dimineață pe trecerea de pietoni de la intersecţia străzilor Păiuș David şi Constructorilor, de o mașină a Jandarmeriei, date care contrazic unele dintre informațiile primite de la anchetatori.

Mai mulți martori spun că accidentul s-a petrecut înainte cu aproximativ 10 minute de ora 06:00, și nu la ora 07:30 așa cum au comunicat reprezentanții Parchetului Militar Cluj care instrumentează cazul.

Tânăra se afla la mijlocul trecerii pentru pietoni când a fost lovită din plin de un autobuz al Jandarmeriei, care ar fi avut viteza peste limita legală de 50 km/h impusă în zona respectivă.

„Accidentul a fost dimineață la 6 fără 10 sau fără 5 minute. La ora 06:00 deja erau venite și Ambulanța și Poliția. Mașina aia este de fapt autobuzul cu care aduc jandarmii navetiști din Brașov. Fata era pe trecerea de pietoni, deci este strada Mică și în partea cealaltă e str. Constructorilor, iar această trecere este exact între cele două străzi, mai la stânga cu circa 4 metri de intersecție. Șoferul era pe banda a doua. (…) Acolo e restricție de 50 km/oră, e și indicator, dar probabil că a avut viteză. (…) Fata avea umbrela deschisă pentru că ploua, și avea căștile de la telefon în urechi, dar e vorba de vizibilitate, pentru că a trecut jumătate din stradă până a ajuns să o lovească, deci erau 3 benzi până să o lovească”, ne-au spus colegii tinerei.

Transferată de la Târgu Secuiesc la Brașov pentru că nu funcționa CT-ul la 6 dimineaţa

Tânăra se află în prezent la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Brașov, în comă indusă, după ce în cursul zilei de joi a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Până să ajungă la Brașov însă, tânăra a fost preluată și dusă cu ambulanța la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc.

„E la ATI la Spitalul Județean Brașov, a avut câteva intervenții chirurgicale ieri, e în comă indusă din câte am înțeles, și mai trebuie să îi facă investigații. Am înțeles că splina i-au scos-o, avea fractură la umăr, plămânii, coastele rupte. Ce e interesant, au trimis-o de la Târgu la Brașov, dar nu din cauza complicațiilor, ci pentru că nu le funcționa CT-ul și ar fi trebuit să facă niște investigații, să vadă ce e cu organele interne. Deci muți urgențele de la Sfântu la Târgu și ție nu-ți merge aparatul, adică o plimbi cu Ambulanța de la Târgu la Brașov… Bănuiesc că înainte să plece cu ea către Târgu trebuia să le spună că nu le funcționează CT-ul. În situații ca asta contează o oră de „plimbare””, ne-au spus colegii tinerei.

Medicul care s-a ocupat de victimă ne-a confirmat că aceasta avea politraumatisme severe, iar decizia transferului la spitalul din Brașov a fost luată datorită faptului că la ora la care aceasta a ajuns cu Ambulanța, nu aveau posibilitatea de a efectua CT.

„Domnișoara a suferit un accident rutier cu politraumatism. A avut traumatism la coloana vertebrală, traumatism toracic bilateral, probabil prin compresiune, ne-am gândit și la un pneumotorax drept bazal, murmurul era diminuat. Abdomenul era acut, chirurgical posibil, ne-am gândit că era vorba despre ruptură de ficat sau splină, motiv pentru care am transferat-o pentru un CT la Brașov și tratament de specialitate, întrucât la ora 06:00 nu aveam posibilitatea de a efectua CT”, ne-a explicat specialistul.

Spitalul Judeţean Brașov: „Recuperarea ar putea dura între 3 și 6 luni”

Purtătorul de cuvânt al Spitaluului Județean Brașov, Marius Leonte, ne-a declarat că tânăra se află în prezent în comă indusă, la Reanimare, însă starea ei este stabilă iar șansele de recuperare sunt bune.

Acesta ne-a precizat că procesul de recuperare ar putea dura între 3 și 6 luni.

„Tânăra a fost adusă cu fractură de claviculă, o contuzie pulmonară destul de gravă pentru că a necesitat drenaj, ruptură de ficat cu hemiperitoneu, adică sânge în abdomen, și fractură de bazin. În momentul de față este la Reanimare, este stabilizată, a fost operată. Este în comă indusă pentru că durerile sunt foarte mari, este procedura terapeutică pentru a nu lăsa pacienta să sufere de durere. Sunt șanse bune să se recupereze. În ceea ce privește zilele de îngrijiri medicale pe care le va primi, e greu să spunem, Medicina Legală poate spune. Vă dați seama că o fractură de bazin până se recuperează, poate dura între 3 și 6 luni. Din punctul nostru de vedere, dacă este în regulă, într-o săptămână – 10 zile poate merge acasă, dar asta nu înseamnă că s-a stabilizat focarul de fractură de bazin, deci ea va sta în pat, apoi va începe recuperarea”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al SJU Brașov, Marius Leonte.

Cazul este instrumentat de procurorii Parchetului Militar Cluj-Napoca

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Cluj-Napoca a deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă şi face cercetări in rem, însă încadrarea s-ar putea schimba dacă tânăra va avea nevoie de îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, sau dacă starea de sănătate i se va agrava.

„Este un dosar penal înregistrat ca urmare a unui accident rutier produs în dimineaţa aceasta, în jurul orei 07:30, în Sfântu Gheorghe. Este o victimă, o femeie, accidentată. Procurorul care instrumentează cazul face cercetări (…) Şoferul acela este un om serios, aşa îl ştim, şi nu consumase alcool. Se afla în timpul serviciului (…) Trebuie să vedem dacă e faptă penală, iar ca să fie faptă penală victima trebuie să aibă îngrijiri medicale peste 90 zile, conform legii. Dacă doreşte face plângere prealabilă, şi atunci sigur că se cercetează dacă este sau nu de vină şoferul. Deocamdată se fac cercetări în rem. Victima se află la spital şi vedem cu evoluează lucrurile”, a precizat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar Cluj-Napoca.

În pararel, fiind vorba despre un accident de muncă în cazul tinerei, întrucât aceasta se afla în drum spre serviciu, o anchetă a fost demarată și de firma la care aceasta lucrează.

Inspectorul-şef adjunct din cadrul ITM Covasna, Dumitru Marinescu, ne-a precizat că ITM face cercetări doar în cazul accidentelor mortale, iar în acest caz cercetările sunt efectuate de către IPJ Covasna și o comisie desemnată în cadrul firmei angajatoare.

Pe tânără o așteaptă acasă un copil mic, care în prezent este în grija bunicilor victimei.

Articolul precedentSe reiau cununiile la Sfântu Gheorghe
Articolul următorNumărul persoanelor confirmate cu Covid-19 a crescut la 211. Încă două persoane confirmate în ultimele 24 de ore