Epidemia de coronavirus a închis școlile, iar elevii au învațat online în ultimele săptămâni, sau cel puțin cei care și-au permis o tabletă, un telefon mobil performant și care au acces la internet.

Din păcate sunt și foarte mulți elevi care deși și-ar dori, nu pot participa alături de colegii lor la cursurile online. Este și cazul lui Sebastian Lăpădat, un tânăr din satul Araci, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe, pentru care restricțiile impuse pe durata epidemiei au însemnat și o piedică în a mai ține pasul cu ceilalți colegi.

Directoarea liceului la care tânărul învață, Carmen Tordai, a lansat un apel prin care îi roagă pe cei care pot, să îl ajute pentru ca acesta să își poată achiziționa un telefon mobil.

„Bună ziua! Mă numesc Tordai Carmen și sunt directorul Liceului Tehnologic Constantin Brâncuși din Sfântu Gheorghe. În clasa a XI-a B, școala profesională, învață elevul Lăpădat Sebastian care este din satul Araci și locuiește doar cu mama la nr. 87. Sebastian e un elev silitor, implicat în toate activitățile din școală, lăudat de agenții economici la care își desfășoară stagiul de practică, el vrea să devină un ospătar bine pregătit profesional. Dar iată că Sebastian nu are posibilitatea de a participa la lecțiile online ale școlii. El își dorește din tot sufletul să termine școala, e în ultimul an de profesională. Vrem să-l ajutăm pe Sebastian! Școala îi trimite lecțiile din mediul online prin poștă dar e foarte dificil. Trebuie să-l ajutăm pe Sebastian să participe și el la lecțiile online!”, este apelul directoarei liceului din Sfântu Gheorghe.

Mesajul a fost făcut public de părintele Vasile Tămaș din comuna Vâlcele, și s-a viralizat rapid pe Facebook, astfel că la câteva ore de la postare, în contul pus la dispoziție deja se adunaseră peste 1.000 lei din cei 1.500 pe care acesta și-a propus să îi strângă pentru tânăr.

Părintele a explicat că pe lângă telefonul mobil, din suma adunată, 200 de lei vor fi donați pentru ca tânărul să își cumpere mâncare, iar o parte din bani vor fi cheltuiți pentru achiziționarea unei cartele cu internet, pentru ca acesta să poată participa online la cursuri.

În urma apelului, elevul a primit în cursul zilei de luni telefonul mobil cumpărat din sumele donate.

Nu este singura acțiune de acest gen a părintelui Vasile Tămaș, al cărui crez este că credința fără fapte este moartă.

De la începutul pandemiei, mai mulți voluntari coordonați de preot au dus zilnic pachete cu alimente persoanelor nevoiașe, iar în ultimii ani au donat zeci de tone de alimente și bunuri, în valoare de sute de mii de euro, oamenilor sărmani, copiilor orfani și bătrânilor din azile.

 

Articolul precedent38 de pacienți testați pozitiv pentru Covid-19, internați în Spitalul Județean Sfântu Gheorghe. Un pacient externat în ultimele 24 de ore
Articolul următorAlimente în valoare de aproximativ 7.500 lei, donate de HKA și Asociația Salvatore în perioada stării de urgență