Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe ia în calcul aducerea unor cadre medicale din județul Brașov, care să ajute la asigurarea gărzilor la secția de Obstetrică-Ginecologie, în cazul pacientelor însărcinate, testate pozitiv pentru coronavirus.

Managerul spitalului, Andras-Nagy Robert, a declarat că în perioada imediat următoare vor fi stabilite criteriile în baza cărora se va face triajul cazurilor suspecte sau testate pozitiv COVID-19, de cele non-coronavirus. Acestea din urmă ar urma să fie direcționate către spitalele din  Brașov și Târgu secuiesc, în funcție de gravitate.

„Un semn de întrebare se pune, doar din punctul de vedere al organziării, ce facem cu Obstetrica-Ginecologia, pentru că și în această situație noi suntem spitalul-suport al pacienților COVID-19 la noi în județ și pentru județul Brașov. Sper ca în zilele următoare, până luni, să putem definitiva. Avem discuții în această privință cu reprezentanții DSP Brașov, luăm în calcul dirijarea de medici din Brașov către spitalul nostru, ca să putem constitui linia de gardă în specialitatea de Obstetrică-Ginecologie, și să se poată efectua nașterile COVID pozitiv. În acest context, noi și spitalele din Brașov lucrăm ca să stabilim niște criterii în baza cărora să facem triajul, să diferențiem pacienții pe partea de suspiciune de coronavirus. Urgențele non-coronavirus se duc la Brașov și Târgu Secuiesc, în funcție de gravitatea acestora: cazurile grave la Brașov, cele ușoare la Târgu Secuiesc”, a explicat managerul spitalului.

El a mai precizat că femeile însărcinate care nu sunt testate pozitiv pentru coronavirus vor fi transferate pentru naștere la Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, cu excepția cazurilor complicate.

Marți, în Monitorul Oficial, a fost publicat un Ordin al Ministerului Sănătății care a schimbat lista spitalelor din linia a doua, astfel că Spitalul Municipal Târgu Secuiesc a fost eliminat de pe lista centrelor-suport pentru tratarea pacienților COVID-19, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe a devenit unitate medicală suport pentru pacienţii COVID-19 din judeţul Braşov.

Andras-Nagy Robert a precizat că decizia a fost una bună, întrucât Spitalul Municipal Târgu Secuiesc nu ar fi putut face față unor urgențe majore, și a explicat că Spitalul Județean trece astfel la Planul de organizare nr.3, care presupune pregătirea pentru primirea pacienților din județul Brașov, suspecți sau confirmați cu noul coronavirus, dar care au și alte patologii.

„Și până acum am fost spitalul din județ de primă linie pentru primirea și managementul pacienților confirmați pozitiv coronavirus. Pe lângă acest lucru, s-au extins atribuțiile noastre și în ceea ce privește spitalul suport. Pentru județul Covasna, până marți a fost Spitalul Municipal Târgu Secuiesc, acum suntem noi și pentru Brașov. Asta înseamnă că pacienții testați pozitiv pentru coronavirus, internați în spitalele din Brașov cu patologia de bază coronavirus, la care se asociază o altă boală: o apendicită, de exemplu, o ocluzie, pancreatită și care trebuie operați, trebuie transportați la Sfântu Gheorghe”, a mai spus managerul.

Acesta a mai adăugat că în momentul de faţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe sunt internate 24 de persoane diagnosticate cu COVID-19, printre care și 5 cadre medicale, și alte 15 sunt suspecte.

Articolul precedentFostul ministru Alexandru Petrescu pune pe tavă o soluție de stopare a răspândirii COVID-19. Aceasta a salvat foarte mulți oameni în alte țări!
Articolul următorPrimăria Sfântu Gheorghe alocă 1 milion de lei pentru renovarea Bisericii fortificate