Administrația locală a comandat măști sanitare şi dezinfectanți de suprafață și mâini pentru toți cei 30 de medici de familie din Sfântu Gheorghe.

Pe lângă toate celelalte măsuri luate în ultima vreme pentru prevenirea răspândirii coronavirusului, Primăria Sfântu Gheorghe ajută și medicii de familie din oraş. Autorităţile au comandat măști sanitare şi dezinfectanți de suprafață și mâini pentru fiecare dintre ei. 

Echipamentele comandate nu vor ajunge deodată, unele sunt așteptate în această săptămână, altele săptămâna viitoare, însă imediat ce transportul ajunge, acestea sunt predate medicilor de familie.

Din păcate, achiziţionarea acestor produse în perioada actuală este foarte grea, deoarece stocurile furnizorilor sunt mai mereu goale din cauza cererii uriaşe de pe piaţă.

Articolul precedentAmenzi de peste 98.000 lei pentru nerespectarea restricționării circulației
Articolul următorMedicul Romulus Găzdac confirmă că este testat pozitiv pentru coronavirus