Consiliul Judeţean Covasna a achiziţionat măşti de unică folosinţă şi dezinfectanţi, în valoare de 50 mii de lei, pentru cele două subunităţi ale Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Dr. Benedek Geza din Covasna, secţiile externe din Covasna şi Întorsura Buzăului. Subunităţile Spitalului de Recuperare Cardiovasculară, aflat în subordinea Ministerului Sănătăţii, oferă asistenţă medicală spitalicească cetăţenilor din zona oraşului Covasna şi zona Întorsura Buzăului.

Am oferit ajutor tuturor spitalelor orăşeneşti, deoarece, din cauza pandemiei, a crescut nevoia de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi în toate unităţile sanitare. Nu am ţinut cont de faptul că spitalele orăşeneşti, care oferă tratament pentru pacienţi din oraşul Covasna şi din Întorsura Buzăului, sunt în subordinea Ministerului, ci am căutat posibilităţi de a le aproviziona cu echipamente de protecţie şi dezinfectanţi. Le-am ajutat de mai multe ori cu donaţii, acum am venit cu măşti de protecţie de unică folosinţă şi cu dezinfectanţi în valoare de cincizeci de mii de lei” – a declarat Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna.

Primarul Gyero Jozsef a subliniat importanţa colaborării, considerând că „este de apreciat solidaritatea care s-a manifestat atât între instituţiile şi autorităţile publice judeţene şi locale, cât şi din partea sferei private, astfel am reuşit să trecem împreună peste această perioadă grea, şi vom trece cu bine şi perioada cu care urmează să ne confruntăm”.

Dr. Enea Nicolae, medicul coordonator al secţiei externe din oraşul Covasna, a spus că se bucură de aceste echipamente, deoarece în activitatea de zi cu zi trebuie să acorde o atenţie deosebită riscului de infecţie. După primii pacienţi infectaţi din regiunea Covasna, nu a mai fost nici un caz confirmat, lunile trecute aproximativ 80 de persoane, cu simptome specifice coronavirusului, au fost trimise la spitalul din reşedinţa de judeţ, dar rezultatele tuturor au fost negative – a precizat medicul care răspunde pentru spitalul orăşenesc.

Sporea Monica, directorul Spitalului de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” din Covasna, a avertizat că pandemia nu s-a terminat, toţi pacienţii trebuie trataţi cu o atenţie deosebită, prin urmare este nevoie de echipamente de protecţie şi de dezinfectanţi, motiv pentru care a mulţumit Consiliului Judeţean pentru sprijinul acordat în mod regulat. De această dată, Consiliul Judeţean Covasna a achiziţionat 4.200 măşti de protecţie şi 939 litri de dezinfectanţi, pentru cele două spitale orăşeneşti.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna

Articolul precedentRaed Arafat AVERTIZEAZĂ: „Terapiile Intensive sunt PLINE la Bucureşti!” Și în țară spitalele sunt pline cu pacienți COVID
Articolul următorTânăr fotbalist transferat de Sepsi OSK