Antrenorul echipei Sepsi OSK, Marin Barbu, a declarat vineri că „jucătorii au fugit ca potârnichile”, luându-şi vacanţă înainte de finalul campionatului.

„Vin la o conferință de presă la care, sincer să fiu, nu prea îmi face plăcere având în vedere lucrurile care sunt în desfășurare la echipă. Din păcate, mulți dintre jucători, din varii motive, au fugit ca potârnichile, au rămas în jur de 13-14 jucători, cu aceştia încercăm să ne facem datoria, să ne prezentăm la meciul cu Astra. (…) Au fugit ca potârnichile. Unora li s-au terminat contractele, altuia i-a născut soția, altul trebuie să se opereze, unul a făcut întindere, altul a făcut ruptură, deci niște lucruri pe care nu prea le întâlnești la multe echipe. Dar sper ca pe viitor lucrurile astea să nu se mai întâmple. Adică jucătorul pleacă în vacanță în minutul 90, după ultimul fluier şi trebuie, în mod normal, să își facă datoria până la capăt”, a spus Marin Barbu.

Întrebat fiind dacă clubul îi va amenda pe jucători, a răspuns. „Eu nu pot să fac nimic. Ca să poți să îi amendezi trebuie să ai un regulament de ordine interioară, dar eu nu am avut acest regulament, nu am nicio putere sa amendez, singurii care au putere se amendeze sunt oamenii care decid în fotbalul de la Sfântu Gheorghe”, a declarat Marin Barbu.

Acesta a menţionat că, datorită situaţiei create, va introduce pe teren şi un junior din lotul U17 în meciul cu Astra Giurgiu, care se va juca luni în deplasare.

„Unii joacă foarte bine pe burta goală”

Barbu a ţinut, totuşi, să evidenţieze că Sepsi OSK a avut un parcus bun în acest campionat, terminând pe locul 6 în play-off.

„Echipa a avut un sezon bun, locul șase nu e așa de ușor de obţinut. Şi în viitor va fi foarte greu, dar nu imposibil să mai prindem un loc 6. Eu îi felicit pentru turul de campionat pe care l-au făcut. Sunt puţin dezamăgit de profesionalismul unora, în sensul că nu a început fotbalul și nu s-a terminat la Sfântu Gheorghe. Sunt unii fotbalişti care nu au salarii de trei- patru luni, uitaţi-vă la cei de la Mediaș, și din respect pentru meseria lor au jucat chiar foarte bine pe  burta goală”, a mai adăugat tehnicianul Sepsi OSK.

Meciul dintre Sepsi OSK şi Astra Giurgiu din ultima etapă a Ligii I de fotbal se va juca luni, 20 mai, de la ora 21:00 pe stadionul din Giurgiu.

Articolul precedentVIDEO. Acțiunea TRUCK&BUS, în plină desfășurare în judeţul Covasna
Articolul următorConsilier local din Ghidfalău, declarat incompatibil de ANI