Mai multe maşini au fost sparte la Sfântu Gheorghe, în noaptea de joi spre vineri, de persoane rămase deocamdată necunoscute, anunță WE RADIO.

Poliţiştii covăsneni s-au autosesizat într-unul dintre cazuri, după ce, vineri dimineaţă, au observat pe strada Crângului din municipiu o maşină marca BMW cu geamurile sparte. Oamenii legii l-au identificat pe proprietar, însă acesta a refuzat să depună plângere, astfel că, în acest caz, în situaţia în care făptaşul va fi identificat, faţă de acesta nu va putea fi demarat acţiunea penală.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că geamul unui autoturism parcat pe strada Crângului a fost spart. Polițiștii au identificat proprietarul autovehiculului, acesta nu a dorit să depună plângere. Se efectuează verificări în continuare pentru stabilirea situației de fapt”, ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, insp. de poliţie Radu Stroe.

Nu este singurul caz petrecut în noaptea de joi spre vineri. Geamul lateral al unui autoturism aparţinând unei firme de taximetrie din Sfântu Gheorghe a fost spart noaptea trecută, iar proprietarul a publicat mai multe imagini pe pagina personală de Facebook.

Dacă vor fi prinşi, făptaşii riscă închisoare între 3 luni şi doi ani, sau amendă penală.

Articolul precedentGelu Vișan, acuzații fără precedent la adresa unui fost ministru al Transporturilor. Șpăgi astronomice, negociate direct, ca la piață
Articolul următorFemeie din Covasna rănită grav într-un accident produs în localitatea Nicolești