Laszlo Dioszegi, patronul clubului Sepsi, s-a declarat destul de nemulţumit de rezultatul echipei sale cu cu Rapid Bucureşi, în Liga 1, scor 1-1, scrie Realitatea Sportivă.

Acesta nu îşi poate explica cum de echipa sa a fost egalată la Mioveni, deşi a jucat 60 de minute în superioritate numerică, după eliminarea lui Alexandru Albu, în urma unei intrări asupra lui Achahbar, în minutul 33 al jocului.

,,E dezamăgire fiindcă am fost aproape 60 de minute cu un om în plus și trebuia să câștigăm meciul. Am câștigat până în minutul 92. Nu se poate să luăm gol în minutul 92 când adversarul joacă în zece oameni. Asta este, mergem mai departe. De mult am renunțat la play-off. De mult am spus că nu ajungem în play-off anul ăsta. E supărare mare. Eram acolo, dar tot nu aveam șanse de play-off. Trebuia să câștigăm toate meciurile rămase. Consider că trebuie să ne bucurăm și pentru punctul de azi. Mă gândeam că poate victoria e a noastră, dar, din păcate, așa este în fotbal. Am jucat bine, am dominat jocul, dar uite că o greşeală individuală şi imediat este 1-1, a declarat Laszlo Dioszegi, la finalul jocului cu Rapid.

În urma acestui rezultat, Rapid se clasează pe locul 7, cu 36 de puncte acumulate în 26 de etape. De partea cealaltă, Sepsi este pe locul 9, cu 33 de puncte.

Articolul precedentÎndrăgostiţii părăsiţi se pot răzbuna, de Valentine’s Day, pe fostul partener printr-o metodă INEDITĂ. Despre ce este vorba
Articolul următorBilanț coronavirus 12 februarie: 18.751 cazuri noi și 157 decese