Un laborator de biologie moleculară, în valoare de 100.000 euro, va fi donat Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe. Generosul cadou a fost făcut de un grup austriac din domeniul prelucrării lemnului, care deține mai multe fabrici în România, inclusiv una în localitatea covăsneană Reci.
Donația vine în completarea materialelor şi echipamentelor de protecţie donate recent Direcţiei de Sănătate Publică Covasna, respectiv câte 100 de bucăți de ochelari de protecție, bețe antibiogramă NF, măști de protecție respiratorie FFP1 cu filtru și supapă și încălțăminte de unică folosință, peste 130 de combinezoane antichimice și alte 500 de mănuşi, urmând ca grupul să doneze și alte materiale.
„Suntem întotdeauna alături de comunitățile în care activăm, prin urmare, este absolut normal să căutăm soluții împreună și să oferim sprijin în lupta împotriva răspândirii COVID-19, o situație excepțională în care ne aflăm cu toții. Prin inițiativa noastră «Împreună!», contribuim direct și sprijinim activitățile organizațiilor locale în lupta împotriva răspândirii COVID-19. În vremuri ca cele pe care le trăim, este nevoie de coeziune mai mult ca niciodată, de aceea contribuim direct acolo unde este nevoie”, a spus Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions România.
András-Nagy Róbert, managerul Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe a declarat că laboratorul va scurta timpul de așteptare a rezultatelor pentru testele coronavirus de la câteva zile, la câteva ore, și a adăugat că în viitor echipamentul va putea fi folosit și la diagnosticarea altor afecțiuni medicale, fiind de folos mai multor specializări medicale din spital.
„Laboratorul de biologie moleculară ajută la diagnosticarea mai rapidă cu COVID-19, iar prin instalarea acestei linii aducem testările mai aproape de Sfântu Gheorghe. Dacă, până acum, după recoltarea probelor trebuia să așteptăm rezultatul testului până la câteva zile, cu ajutorul acestui aparat rezultatul vine în două – maximum patru ore, cu o probabilitate de 100%”, a explicat András-Nagy Róbert.
Laboratorul va fi dotat cu toată aparatura și echipamentele necesare realizării testelor, urmând să fie pus în funcțiune în cel mult 3 săptămâni,
Consiliul Județean Covasna a alocat, în ședința de joi, suma de 300.000 lei Spitalului Judeţean Covasna, pentru amenajarea laboratorului de testare COVID-19, și alți 958.000 de lei pentru sprijinirea realizării unui număr de 3.000 de teste.