Mai mulți jurnaliști cu experiență, precum Dan Andronic, Oana Popescu Zamfir  sau Ion Cristoiu, pun la îndoială documentarul Recorder, care contestă meritele militarilor români și ale lui Nicolae Ciucă în luptele din Irak din 2004.

Andronic citează informații din presa vremii, subliniind că despre bătălia de la Nassiriya și rolul lui Nicolae Ciucă s-a vorbit imediat după confruntările militare de la acel moment.

De exemplu, Evenimentul Zilei din data de 16 mai 2004 relata faptul că „au avut loc confruntări puternice, insurgenții organizând ambuscade și atacând forțele coaliției cu armament ușor, aruncătoare de grenade AG7 și mortiere de 82 mm. 80 de infanteriști din Batalionul 26, cu zece transportoare blindate, au primit ordin să blocheze accesul grupărilor înarmate în și dinspre Nassiriya. Subunitatea a avansat în oraș și a preluat podul ocupat de insurgenți. Patrula a fost atacată cu armament greu în două ambuscade. „Scorpionii roșii” au ripostat milițiilor șiite, iar toți infanteriștii români s-au întors nevătămați în bază”.

 
 

Oana Zamfir aduce mai multe argumente prin care arată că ancheta recorder nu este una serioasă. Ea arată că Nicolae Ciucă „a făcut maximum ce putea să facă România atunci – și-a făcut treaba și a făcut lucruri care nu mai fuseseră făcute de către armata noastră de decenii. Și el, și colegii lui”.

De asemenea, cotidianul Ziua scria, pe 17 mai 2004: „Bătălia de la Nassiriya. Așa va rămâne în amintirea „Scorpionilor Roșii” luptele duse de ei în noaptea de 14 spre 15 mai 2004″. 

 
 

În continuare, Ziua citează informațiile furnizate de locotenent-colonelul Liviu Flutur, purtătorul de cuvânt al batalionul român din Irak în 2004: „Comandantul „Scorpionilor Roșii”, lt.col. Nicolae Ciucă, a preluat personal pregătirea și conducerea acestei misiuni și a ordonat ca la luptă să participe 80 de militari și 10 TAB-uri. Era vorba de o mică armată. La ora 23.00, lt.col. Ciucă, aflat în interiorul unuia din primele blindate din coloana pregătită să iasă din tabăra „White Horse”, dădea ordinul de plecare în misiune. Gruparea și-a îndeplinit cu succes misiunea asigurând obiectivul ordonat și respingând atacurile cu armament de infanterie executate asupra lor.”

Informațiile de acum 20 de ani au fost confirmate de participanții direcți la lupte, care au scris pe pagina de Facebook a lui Nicolae Ciucă. Plutonierul adjutant în rezervă Constantin Vlad, caporalul în rezervă Stelian Coadă sau mecanicul de transportor Marian Slăvoiu au confirmat că trupele românești au fost angajate în confruntări cu insurgenții irakieni în 14-15 mai 2004, iar Nicolae Ciucă a comandat misiunea respectivă, care s-a încheiat cu pagube materiale, dar fără pierderi de vieți omenești de partea militarilor români.

Articolul precedentION CRISTOIU, ÎN EMISIUNEA LUI TUCĂ: NICOLAE CIUCĂ VA CÂȘTIGA ALEGERILE
Articolul următorFORŢELE ISRAELIENE S-AU RETRAS DIN JENIN DUPĂ 10 DE ZILE DE OPERAŢIUNI, LĂSÂND ÎN URMĂ DISTRUGERI