Primăria Sfântu Gheorghe informează locuitorii că a doua acţiune de dezinsecţie va avea loc în data de 18 iulie, între orele 19:00 și 21:00.
La fel ca la prima acţiune, pulverizarea din avion va avea loc pe tot teritoriul administrativ al municipiului (cu insecticidul PERMEX 22), iar pulverizarea la sol împotriva ţânţarilor va avea loc în parcuri şi în cartiere de blocuri, insecticidul folosit fiind Detral Super.
Ambele insecticide folosite sunt atestate de Ministerul Sănătăţii şi nu produc afecţiuni omului sau animalelor.
Prima acţiune de dezinecţie din acest an la Sfântu Gheorghe a avut loc pe 5 iulie, iar specialiştii recomandă repetarea operațiunii în decurs de 15 zile pentru eliminarea tuturor insectelor și a larvelor.