Fiecare dintre noi putem contribui astfel încât persoanele aflate în nevoie să poată avea o şansă la viaţă. Unii donatori au înţeles cât de important este să meargă să doneze sânge chiar şi pe durata pandemiei, mai ales că reprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine din Sfântu Gheorghe au subliniat în nenumărate ocazii că au fost luate toate măsurile astfel încât atât donatorii, cât şi personalul instituţiei să fie în siguranţă. 

Au înţeles acest lucru şi jandarmii covăsneni, mulţi dintre ei fiind donatori permanenţi. O parte s-au prezentat în cursul zilei de joi, iar vineri, alţi câţiva s-au prezentat la Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge.    

„Au trecut deja trei luni și am revenit la Centrul de Transfuzii Sanguine. Mai exact, 37 jandarmi, au înțeles că este nevoie de fiecare dintre noi pentru menținerea constantă a rezervei de sânge, atât de necesară unor semeni. Dincolo de mulțumirile noastre sincere adresate camarazilor, în fiecare picătură se află și un crâmpei din bucuria celor pe care nu-i știu, alături de gratitudinea lor”, au transmis reprezentanţii IJJ Covasna.

Acţiunea va continua şi săptămâna viitoare, pentru ca şi cei care nu s-au putut prezenta în aceste două zile, să poată participa.

De la începutul pandemiei, numărul donatorilor a fost în scădere, iar conducerea Centrului de Transfuzii a făcut mai multe apeluri către locuitorii judeţului, pentru ca aceştia să sprijine în continuare buna funcţionare a spitalelor.

Săptămâna trecută, Consiliul Județean Covasnaa a anunţat că sprijină Centrul cu 20.000 lei, printr-un acord de colaborare, asigurând astfel echipamente medicale de protecție și materiale sanitare, printre care și un tunel de decontaminare, fiind primul tunel de dezinfecție instalat într-un centru de transfuzie din România.

Foto: Facebook / Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Covasna

ImagineImagineImagine

Articolul precedentCovasna rămâne cu 229 de persoane infectate – un caz mai puţin în ultimele 24 de ore
Articolul următor100% TU DECIZI! Ion Lungu, de 16 ani Vodă în cetatea Sucevei. O familie conectată la banul public