Locuitorii din Ozun au fost treziți vineri dimineață de o explozie produsă la bancomatul CEC Bank din localitate.

István Raduly, primarul localității a precizat că spargerea s-a produs după ora 04:00 dimineașa.

”A fost un jaf, a fost o explozie la bancomatul băncii. Dimineață, după ora 04:00. Nu am fost la fața locului, nu am participat la cercetare, dar confirm, a fost”, ne-a spus primarul comunei Ozun, István Raduly.

Făptașii au fost prinși iar o anchetă este în derulare.

Reprezentantul IPJ Covasna nu a putut oferi detalii despre acest caz, precizând că ele „fac obiectul unei cauze penale și sunt nepublice”

Potrivit IPJ Brașov, este vorba despre doi bărbați de 25, , respectiv 38 de ani, care după producerea deflagrației, au pătruns în incinta băncii, aflată la parterul unui bloc, prin forțarea ușii de acces și ar fi strâns banii din cutiile bancomatului. Au fost prinși de polișțiști, în flagrant.

„În această dimineață, polițiștii au depistat în flagrant delict, pe raza localității Ozun, din județul Covasna, doi bărbați, cu vârste de 25, respectiv 38 de ani, în timp ce sustrăgeau bani dintr-un bacomat amplasat pe raza acestei localități, prin producerea unei deflagrații (…) Ulterior, în municipiul Brașov, în incinta unei benzinării, a fost depistat și un complice al acestora, care le-ar fi facilitat transportul către și dinspre localitatea Ozun”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.

Potrivit acesteia, există date că cei trei ar fi distrus și alte bancomate în Poiana Brașov și Sinaia.

Bărbații în cauză se află în prezent în custodia polițiștilor, pentru continuarea cercetărilor în vederea probării întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Articolul precedentZilele Sfântu Gheorghe ar putea fi anulate pentru prima oară în istoria de aproape 30 de ani a evenimentului
Articolul următorPlata impozitelor locale, amânată până la 30 iunie