În ultima săptămână, poliţiştii covăsneni au intervenit la 170 de evenimente pe raza județului, dintre acestea 85 fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112.
Pentru combaterea faptelor contrare legii, au fost organizate 62 de acțiuni și controale, în urma acestora fiind constatate 341 de abateri de natură contravențională, pentru care s-au aplicat sancțiuni în valoare de 263.277 lei.
Tot în urma acestor acțiuni, polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 125.388 de lei, despre care existau bănuieli că ar proveni ori ar avea legătură cu săvârșirea unor fapte ilicite, iar pentru diverse abateri în trafic au fost reținute 16 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
De asemenea, prezența activă, în teren, a polițiștilor, s-a concretizat în prinderea în flagrant a 8 persoane, în timpul comiterii unor fapte penale, dar și sesizarea din oficiu cu privire la comiterea a 15 infracțiuni.
Polițiștii vor continua acțiunile pentru descurajarea celor care comit ilegalități și menținerea siguranței publice.