Rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna mai la 10,6%, de la 11,2% în aprilie, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
”Indicele preţurilor de consum în luna mai 2023 comparativ cu luna aprilie 2023 este 100,64%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 este 10,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) este 14,7%”, arată datele INS.
Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2023 comparativ cu luna aprilie 2023 este 100,49%.
Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2023 comparativ cu luna mai 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 9,6%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2022 – mai 2023) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) determinată pe baza IAPC este 12,8%.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 18,73% în luna mai, faţă de mai 2022, şi cu 0,8% faţă de aprilie 2023. La această categorie cel mai mult s-au scumpit zahărul, cu 58,71% faţă de mai 2022, şi cu 1,34% faţă de aprilie 2023, untul, cu 32,46% în mai faţă de mai 2022 şi cu 0,24% faţă de aprilie 2023, şi margarina, cu 31,39% faţă de mai 2022, şi cu 0,62% faţă de aprilie 2023.
Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,15% în mai 2023 faţă de mai 2022 şi cu 0,36% faţă de aprilie 2023. La această categorie cel mai mult s-a scumpit energia termică, cu 23,82% în mai 2023 faţă de mai 2022, în timp ce combustibilii s-au ieftinit cu 9,05%, în mai faţă de mai 2022, şi cu 2,61% faţă de aprilie 2023.
Serviciile s-au scumpit în luna mai cu 11,16%, faţă de mai 2022, şi cu 1,08% faţă de aprilie 2023. Aici cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 46,25% în mai 2023 faţă de mai 2022, şi cu 1,19% faţă de aprilie 2023.
Sursa: Sursa Zilei