O femeie din Suceava a fost ruinată după ce s-a îndrăgostit de un bărbat pe internet. Individul a reușit să obțină de la aceasta aproape 100.000 de euro în câteva luni. Bărbatul a folosit metoda „generalul american” și a pretins că are nevoie de foarte mulți bani să se întoarcă în țară. 

Femeii în vârstă de 62 de ani i s-a întâmplat ceea ce li s-a întâmplat și altor femei pentru că vorbim de cel puțin al șaselea caz în care victimelor li se aplică metoda „generalul”.

Practic, în perioada pandemiei, femeia a cunoscut pe internet un bărbat care spunea că este general în armata americană și nu se poate întoarce din teatrele de război, având nevoie de bani. 

Acesta i-a câștigat încrederea, astfel că femeia i-a trimis mai multe sume de bani. 

În speranța că bărbatul va ajunge în România, aceasta a ajuns să cheltuiască până la aproximativ 100.000 de euro, bani pe care i-a virat din împrumuturi, din rezervele personale și din alte credite, însă escrocul nu a apărut nici până în ziua de azi.

Femeia și-a luat inima în dinți și a reclamat fapta la poliție.

Din păcate, prejudiciul nu poate fi recuperat pentru că în momentul în care se fac astfel de plăți, banii sunt virați dintr-un cont în altul până când li se pierede urma. 

Articolul precedentMinistrul Apărării: „Rănile Revoluției din 1989 nu se vor închide niciodată. Avem datoria să apărăm libertatea și democrația”
Articolul următorHoroscop TAROT 22 decembrie 2022. Zodia cu cea mai bună energie – Mesajul zilei pentru toți nativii