Sepsi OSK anunţă oficializarea unui nou transfer din această iarnă. Este vorba despre Fülöp Lóránd, fratele mijlocaşului Fülöp István, care va face parte din lotul echipei din Sfântu Gheorghe.
Mijlocaşul ofensiv, în vârstă de 22 de ani, a venit la Sepsi OSK sub formă de împrumut, fiind adus de la Academia Puskás, din Ungaria, pentru un an şi jumătate, anunţă reprezentanţii clubului.
Sportivul a mai jucat în urmă cu câţiva ani la Sepsi OSK, după care a evoluat la FC Botoşani, iar în vara anului trecut a fost transferat la Academia Puskás.