Chiar dacă pandemia de coronavirus a dus la moartea a 6,7 milioane de oameni, a făcut să intre în lockdown ţări întregi şi a afectat economia globală, fericirea oamenilor nu a fost afectată pe când de mult poate că ne-am fi așteptat. Cel puțin așa arată rezultatele celui mai recent studiu internaţional World Happiness Report, citat de The Guardian.

 

Interviuri cu peste 100.000 de persoane din 137 de ţări au constatat niveluri semnificativ mai mari de bunăvoinţă în toate regiunile globale decât înainte de pandemie. Şi când li s-a cerut să-şi evalueze viaţa pe o scară de la unu la 10, oamenii au dat în medie scoruri la fel de mari în anii cu Covid 2020-2022 ca în perioada 2017-2019, relatează News.ro.

Lucrurile au stat puţin mai rău în ţările occidentale şi puţin mai bine în restul lumii, dar în general „durerile indubitabile au fost compensate de creşterea gradului în care respondenţii au fost capabili să descopere şi să împărtăşească capacitatea de a avea grijă unii de alţii în vremuri dificile”, a constatat al 10-lea Raport Mondial al Fericirii.

Primul loc în clasamentul fericirii ţărilor este ocupat, la fel ca în anii trecuţi, de Finlanda. Pe doi şi trei sunt Danemarca şi Islanda, urmate în top 10 de Israel, Ţările de Jos, Suedia, Norvegia, Elveţia, Luxemburg şi Noua Zeelandă.

România ocupă poziţia a 24-a, precedată de Costa Rica pe 23 şi urmată de Singapore pe 25 şi Emiratele Arabe Unite pe 26. Spania şi Italia sunt pe 32 şi 33.

La polul opus Finlandei este Afganistan, locul 137 în clasament.

 

Articolul precedentSuper-dieta de primavară: Slăbeşte 8 kilograme într-o lună, fără să te infometezi!
Articolul următorElevii de clasa a VIII-a susţin proba la Matematică din cadrul simulării Evaluării Naţionale. Emoțiile continuă și astăzi