Protest uriaș, astăzi, în țară! Transportatorii și fermierii ies în stradă din cauza prețurilor și taxelor tot mai mari, iar lista de nemulțumiri continuă. Protestatarii vor îngreuna circulația pe cele mai importante artere din țară, cu tractoarele sau camioanele, după modelul din Franța sau Germania. 

Conform unui mesaj care circulă în online, astăzi este programat un protest spontan, neasumat oficial de nicio organizație, la care urmează să participe 122 de camioane și 70 de tractoare, anunță agrointel.ro

”Nu facem grevă, nu facem protest, nu blocăm circulația, nu blocăm drumuri. Noi circulăm cu viteză redusă. Noi facem un protest spontan și un protest spontan nu are nevoie de autorizații”, se arată în mesajul citat de agrointel.ro.

Fermierii din estul țării, care ar fi plecat de marți din Bacău și Buzău ar urma să ajungă miercuri în Capitală.

Fermierii și transportatorii au o listă neoficială de revendicări, printre care se numără rezolvarea situației legate de permisele de conducere pentru tractoriști, acordarea subvențiilor fără întârziere, legea forței majore, protejarea fermierilor români în fața investitorilor străini, legea arendei și legea prevenției.

Articolul precedentFotomodelul iordanian condamnat în România, pus pe lista celor mai sadici proxeneți, a primit înapoi de la stat banii câștigați din traficul de persoane
Articolul următorConcediile medicale, plătite mai prost, în 2024. Noi taxe pentru români – cine este scutit