„Family Adventure Park” va fi contruit spre Vâlcele, după ce autorităţile locale au fost nevoite să regândească proiectul şi să găsească un alt amplasament pentru ceea ce se vrea a fi cel mai mare parc de agrement din judeţ.

Gândit inițial pe un teren de 12 hectare între Sfântu Gheorghe şi staţiunea Şugaş Băi, proiectul a fost contestat de activiștii de mediu care, convinși că acesta va afecta habitatul animalelor şi plantelor şi că va polua mediul înconjurător, au semnat o petiție și au organizat mai multe acțiuni de protest pentru a convinge Primăria Sfântu Gheorghe să găsească un alt amplasament.

Contactat telefonic, Sárkány Árpád, unul dintre investitori ne-a explicat că noua locație se află pe un teren de aproximativ 7 hectare, în zona kilometrului 4, aflat în proprietatea composesoratului Simeria, și care este folosit în principal pentru pășunat.

„Încă nu este chiar definitiv dar composesoratul din Simeria, care are pădurile în acea zonă, ne-a oferit acel loc care înainte era închiriat pentru pășunatul vitelor. Am înțeles de la ei că nu este nicio zonă protejată, nu există specii pe care să le deranjăm. Noi am găsit acolo o vale care ar fi foarte bună pentru noi, pentru că există diferența de nivel de care avem nevoie pentru a face pârtia de bob de vară, iar terenul e potrivit și pentru acel lac unde vom amenaja orașul scufundat. S-a dezbătut, proprietarii terenului ne-au dat o hârtie oficială că sunt de acord pentru închiriere, iar acum urmează pașii pentru realizarea terenului intravilan, pentru că numai pe un teren intravilan se poate obține autorizație de construcție”, ne-a explicat Sárkány Árpád.

Potrivit acestuia, lucrările vor fi demarate în luna ianuarie şi, conform proiectului, ar trebui să fie finalizate până la sfârșitul anului 2021.

Complexul va fi realizat printr-o investiție publică-privată evaluată la 4,7 milioane de euro, care vizează, printre altele, realizarea unui parc de aventură cu trasee suspendate şi tiroliană, construirea unei clădiri cu două nivele care va găzdui magazine de suveniruri, restaurant, bar, sală de cinema, o sală de jocuri, un orăşel în miniatură cu monumente și clădiri din întreaga lume, o pistă pentru sanie de vară cu diferite diferenţe de nivel, dar şi un „Magic Water Lift”, care va avea un ascensor ce va coborî într-un lac către un tunel din sticlă, de unde vor putea fi observate fauna subacvatică şi „comorile piraţilor”.

„Parcul este un concept deja bine pus la punct dar se va mai tot schimba chiar până în momentul implementării pentru că între timp au venit mai multe idei, avem alte posibilități. Am fost căutați, de exemplu, de niște muzeografi care ar vrea să se asocieze cu noi și să facă o Vale a Meșteșugurilor Uitate, un muzeu în aer liber, în care vizitatorilor mai în vârstă să li se prezinte meșteșuguriile vechi, care se făceau pe vremuri, tot felul de obiecte artizanale care sunt în pericol să dispară de la o zi la alta (…) Noi nu vrem să facem contra nimănui acest proiect, vrem să îl facem după succesul Parcului de la Râșnov, care este la al 5-lea an de funcționare și este printre primele destinații turistice din țară, cu număr de aproape 500 de mii de vizitatori pe an. Noi vrem să facem un proiect unic, deosebit, chiar și în partea asta a Europei, nu vrem să avem deja polemici când nici n-am început implementarea, ci vrem să facem un proiect iubit și acceptat de oameni”, ne-a mai spus Sárkány Árpád.

În ultimele luni, mai mulți activiști de mediu din județul Covasna, printre care și ultraciclistul Bagoly Levente, Toro Attila sau Maria Movilă, au strâns semnături pentru susținerea petiției de revocare a hotărârii ce vizează realizarea obiectivului, adunând peste 1.200 de susținători.

De asemenea, la începutul lunii noiembrie aceștia s-au raliat Marşului pentru Păduri pe care Greenpeace Romania, Agent Green și Declic l-au organizat în centrul Capitalei.

Articolul precedentDouă mesaje RO-ALERT în județul Harghita, în mai puțin de 15 minute
Articolul următorProgramul TEGA de colectare a deșeurilor, de sărbători