Fundația „Terre des hommes Elveția” organizează a VIII-a ediție a campaniei „Ziua ștafetei – acum decid eu!” prin intermediul căreia, timp de o zi, copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani iau locul adulților, exersându-și abilitățile în meseria pe care și-o doresc.

Campania se va desfăşura în perioada 18 – 22 noiembrie şi potrivit organizatorilor, la nivel naţional vor participa peste 2.500 de tineri.

„Ce vrei să te faci când vei fi mare? Cu toții am primit această întrebare la un moment dat. Cât de repede am răspuns a depins de câtă încredere aveam în dreptul nostru de a alege, dar și cât de siguri puteam fi că alegerea noastră va fi încurajată. Pentru toate celelalte zile când le-am cerut să se pregătească „să fie mari”, „Ziua ștafetei” este momentul în care le dăm șansa copiilor și tinerilor să ne arate cine vor să fie. Îi lăsăm să aleagă și le predăm ștafeta”, transmit organizatorii.

64 de elevi din judeţul Covasna înscrişi la ediţia din 2018

La ediția derulată anul trecut, 64 de elevi ai Școlilor Gimnaziale „Antos János” din Reci, „Romulus Cioflec” din Araci şi „Molnár Józsiás” din Târgu Secuiesc, dar şi de la Liceul Teoretic „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe s-au înscris elevii la „Ziua ştafetei” și au avut posibilitatea de a face schimb pentru o zi cu adulţii, exersându-şi astfel abilităţile în meseria pe care şi-o doresc.

Campania, ajunsă în prezent la a 8-a ediție, este implementată de Fundația Terre des hommes în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și instituții de stat și private din toată țara, ce recunosc potențialul deosebit al tinerilor.

Înscrierile se fac online (click AICI) până pe 11 noiembrie, în concurs putând fi înregistrate echipe de maximum 10 copii.

 

Articolul precedentFlashmob pentru toleranță sâmbătă la Sfântu Gheorghe
Articolul următor400.000 lei din bugetul local pentru semafoare inteligente la Târgu Secuiesc