Scene șocante: Echipa Caravana România Suverană a fost luată cu asalt de infiltrații prezenți la protestul taximetriștilor. Atât jurnalistul Realitatea PLUS Alexia Ditcov, dar și invitații ei au fost agresați și amenințați în Piața Constituției. 

Realitatea PLUS a transmis adrese oficiale către instituțiile statului, deoarece jandarmii prezenți la manifestație nu au intervenit pentru îndepărtarea scandalagiilor. Iar potrivit lui Silvestru Șoșoacă, individul care a orchestrat agresiunea a încercat recent să intre în partidul SOS, însă cererea lui a fost respinsă. 

„Am fost surprinsa neplacut de atitudinea acestui om care a incercat sa ma agreseze fizic. Au incercat sa rupa cablurile sa ne scoata, au avut problema cu emisiunea noastra, cu mine, au deranjat toate aceste dezvaluiri”, a spus Alexia Ditcov, reporterul Realitatea Plus.

Imagine

 

„Am stat in spatele domnisoarei, am rezistat la impingerile care veneau de la multime”, a spus Ninel Peia, prezent în ambuscadă.

Imagine

Ioan Pugna, taximetristul scandalagiu care i-a reproșat jurnalistului Realitatea PLUS că protestul nu are culoare politică, este un personaj extrem de controversat. Deși neagă orice implicare a partidelor, individul și-a încercat norocul și în politică și a candidat la Consiliul Local din Cluj Napoca. Loc pe care nu l-a prins.

De altfel, taximetriștii care se plâng de faptul că nu au clienți, au dovedit în repetate rânduri că au un comportament suburban.


 

 
 
Articolul precedent50 români au beneficiat pană acum de operații gratuite de cataractă prin intermediul Caravanei Medicale
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET