Directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Sikó-Barabási Sándor, a postat marţi seară mai multe lămuriri în ceea ce priveşte focarele de pestă porcină din cartierul Őrkő din Sfântu Gheorghe.

„Având în vedere greutățile de organizare, în cartierul Őrkő nu s-a putut finaliza luni acțiunea de ucidere preventivă și ecarisare a porcilor. De aceea acțiunea a continuat și în cursul zilei de marţi, când au fost anunțate noi gospodării cu porci. Luni şi marţi au fost ucişi și îngropaţi un număr de 127 porci. Cu aceasta acțiunea în cartierul Őrkő s-a terminat, iar întregul efectiv de porci din zonă a fost asanat. Acele persoane care până marţi nu și-au declarat porcii, în cazul îmbolnăvirii acestora, nu mai primesc despăgubiri.

Serviciile veterinare au efectuat primele dezinfecții, urmând ca în perioada următoare să se facă alte serii de dezinfecție a zonei. Atragem atenția că pe teritoriul cartierului Őrkő, timp de cel puțin 60 zile este strict interzisă introducerea de porci și purcei! Cei care nu se conformează riscă amendă contravențională. Despre ridicarea restricțiilor vă vom anunța prim mass-media.

Atragem atenția proprietarilor de porci asupra faptului că în cazul în care se îmbolnăvesc porcii, să anunțe imediat la medicul veterinar! Dacă porcul dvs. moare, să nu-l îngropați sau aruncați! Aceasta este considerată faptă penală. Nu cumpărați porci de la samsari pentru că pot difuza boala! Dacă ați cumpărat porci de la geambași, anunțați imediat medicul veterinar! În zilele care urmează, inspectorii DSVSA vor efectua un recensământ al efectivelor de porcine în mun. Sf. Gheorghe și localitățile apropiate. Mulțumim populației pentru înțelegere și sprijin! Ne-a fost de mare ajutor!”, a transmis dr. Sikó-Barabási Sándor.

Articolul precedentTârgul de produse tradiționale din Târgu Secuiesc, anulat pentru prima dată în 8 ani din cauza pestei porcine
Articolul următorMiercuri sună alarmele în toată țara!