Spectacolul „Dragonul de aur” al Teatrului „Andrei Mureşanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe, programat să se joace la Bucureşti în data de 17 martie, a fost anulat după ce luni dimineaţă primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat suspendarea activității celor 14 teatre din administrarea Primărie.
Măsura a fost luată pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus din România.
Spectacolul se va juca acasă, în data de 19 martie, de la ora 19:00, anunţă conducerea TAM într-o postare pe Facebook.
„Panică mare, mon cher! Noi nu doar că nu închidem teatrul dar vă așteptăm cu sala curată și cu dezinfectant de mâini la intrare (avem și măști pentru cine tușește și dorește să protejeze ceilalți spectatori). Din cauza închiderii teatrelor din București, în locul spectacolului din 17 martie de la Teatrul Bulandra jucăm acasă în 19 martie de la ora 19.00 cu mențiunea că această reprezentație nu înlocuiește spectacolul de la București ci e introdus suplimentar pentru a menține actorii în cea mai bună formă! Facem public și programul lunii aprilie. În curând veți putea să vă achizițonați biletele online căci noi VOM JUCA!”, au scris reprezentaâii TAM pe Facebook.
Contactată telefonic, managerul TAM, Anna Maria Popa, a precizat că deocamdată datele programate pentru celelalte spectacole din cadrul Turneului de conștientizare a statutului migranților – „Dragonul de aur” rămân neschimbate.
„Deocamdată doar Bucureştiul a fost anulat, în alte teatre încă nu avem semne că s-ar anula. Probabil că vom face comunicate de la o săptămână la alta. Jucăm acasă, ca să nu pierdem de tot data asta şi să rămână oamenii în formă. Craiova deocamdată a confirmat că merge mai departe şi spectacolul se ţine. Aşteptăm de la o săptămână la alta să vedem unde o să ajungem”, a spus Anna Popa.
La ultima reprezentație, spectacolul care stă la baza acestui turneu – „Dragonul de aur” de Roland Schimmelpfenning, în traducerea Ioanei Petre și regia Catincăi Drăgănescu s-a jucat la Sfântu Gheorghe cu casa închisă.
Conform programului turneului, spectacolul ar urma să se joace în data de 25 martie la Sala Studio a Teatrului Național din Craiova; pe 29 martie la Tranzit Fest în Satu Mare; în data de 1 aprilie la Sala Cub a Teatrului Naţional Iaşi, iar pe 14 aprilie la Sala Studio a Teatrului Naţional din Târgu Mureş.