Pericol uriaș, și la această oră, la locul tragediei din Crevedia. Specialiștii în explozibil încearcă să golească cisternele încărcate, însă nu pot interveni din cauza fisurilor. Între timp, primarul din Crevedia susține că nu va mai face declarații până nu se termină ancheta și că, pentru el, oamenii sunt o prioritate. Asta, deși în trei ani de zile nu a existat niciun control la stația GPL care funcționa ilegal.
Există din nou risc la locul exploziilor de la Crevedia. Pompierii intervin, la această oră, şi încearcă să răcească o cisternă cu GPL. Cercetarea la fața locului a fi posibilă abia după finalizarea acestei etape.
La fața locului se mai află o cisternă care ar avea combustibil înăuntru.
Accesul în zonă este restricționat în continuare.
Între timp, specialiștii în explozii de la INSEMEX Petroșani fac măsurători la fața locului.
„Vom măsura emisiile de compuși organici volatili din cisternă, să vedem dacă vom mai putea lucra sau nu. Vom lua o decizie în funcție de gradul de depășire”, a declarat, în această dimineață, la Europa FM, Artur Găman – Director INSEMEX.
Momentul celei de-a doua explozii de la Crevedia, surprins de la mică distanță de echipe TV – VIDEO
Potrivit acestuia, specialiștii în explozii au găsit „dezastru” la fața locului.
„Am găsit resturi contorsionate, dezastru. Urmează să identificăm și alte resturi pe care să le indicăm colegilor de la criminalistică, să le ducem la laboratoare pentru expertiză. În coroborare cu eventuale alte declarații și simulări computerizate vom ajunge la o concluzie”, mai spune Artur Găman.