Doi elevi care au încercat să copieze la prima probă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba şi literatura română, au fost eliminaţi din examen, informează conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, la examen au participat 1.272 de candidați, iar 26 nu s-au prezentat, printre aceştia numărându-se şi doi elevi care se află în autoizolare.

„Niciun candidat nu a avut temperatura peste 37.3 ̊C. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați doi candidați care pierd, astfel, dreptul de a se înscrie la următoarele două sesiuni de bacalaureat”, se arată într-un comunicat al IŞJ Covasna.

Inspectorul şcolar general Kiss Imre, care este şi președintele Comisiei Județene de Bacalaureat, s-a declarat mulțumit de modul în care s-a derulat prima probă a examenului naţional. Acesta a precizat că au fost respectate toate condiţiile astfel încât participanţii să fie în siguranță din punctul de vedere al prevenirii și combaterii îmbolnăvirii cu noul coronavirus

„Toate cele 14 comisii și subcomisii în care s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de bacalaureat au fost pregătite pentru a primi candidații în această primă zi de examen. Au fost respectate toate condițiile prevăzute de Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și al Ministerului Sănătății, astfel încât candidații, membrii comisiilor de examen să se afle în siguranță din punctul de vedere al prevenirii și combaterii îmbolnăvirii cu noul coronavirus. În urma monitorizărilor realizate astăzi într-o serie de centre de examen din județ, s-a constatat faptul că s-au respectat toate prevederile legale care stau la baza organizării și desfășurării examenului de bacalaureat. Din păcate au fost și 2 elevi eliminați pentru tentativă de fraudă. Să sperăm că în următoarele zile ale probelor scrise candidații vor fi mai responsabili. Pot afirma însă că, în județul nostru, s-a trecut cu bine peste începutul acestui examen. Succes pe mai departe!”, a transmis inspectorul şcolar general.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Următoarea probă scrisă, cea la Limba şi literatura maternă, va avea loc marţi, 23 iunie, fiind urmată de cea obligatorie a profilului în data de 24 iunie, şi de cea la alegere a profilului și a specializării în data de 25 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iunie, până în ora 12:00, în format anonimizat, în conformitate cu prevederile Legii privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

Contestațiile vor putea fi depuse în data de 30 iunie, între orele 16:00 şi 19:00, dar și în data de 01 iulie, între orele 08:00 – 12:00.

Candidații care vor depune contestaţii trebuie să completeze şi să depună sau transmită în format electronic și o declarație-tip în care menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie 2020.

 

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Păpușarul Daniel Chițoiu și ițele economice. Familie ucisă, de Crăciun, în accident
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 7. Wikileaks de România