Cursurile Grădiniţei cu Program Normal şi cele ale Şcolii Primare Oituz au fost suspendate integral până la finalul săptămânii, în urma fenomenelor meteo nefavorabile din ultimele ore.
Inspectorul şcolar general Kiss Imre a precizat că decizia a fost luată întrucât, în cursul zilei de miercuri, în urma vremii nefavorabile, localitatea a rămas fără curent electric, iar un copac a fost doborât de vânt pe acoperişul unităţii de învăţământ.
„Au fost suspendate cursurile Şcolii Primare şi ale grădiniţei Oituz. Sunt suspendate astăzi şi mâine pentru că miercuri în localitate nu era nici curent electric, nu ştiu dacă între timp s-a remediat situaţia. A căzut şi un copac peste acoperişul clădirii şi un altul la intrarea în curtea şcolii. Până când va fi remediată situaţia, copiii stau acasă. În rest, nu am primit de la nicio şcoală informaţii că ar fi fost probleme, nici aseară, nici până la această oră. Dacă vor fi probleme vom anunţa”, a spus inspectorul şcolar general Kiss Imre.
Potrivit acestuia, cursurile se vor relua în funcție de remedierea defecțiunii sistemului electric în satul Oituz, în caz contrar, încălzirea spațiilor de învățământ nu poate fi asigurată.
La Grădiniţa cu Program Normal Oituz sunt înscrişi 8 copii, iar la Şcoala Gimnazială Oituz învaţă 6 elevi de ciclul primar. În plus, sunt afectaţi de suspendarea cursurilor şi alţii 22 elevi de gimnaziu care nu pot fi transportați la Școala Gimnazială ”Comenius” Brețcu.