Furtuna care s-a abătut joi seară asupra municipiul Sfântu Gheorghe a scuturat în mai puțin de 10 minute copacii de pe marginea drumului, împrăștiind crengi pe carosabil, iar în unele zone ale orașului gunoaiele au fost luate de vânt și împrăștiate pe străzi.

Probleme au fost însă și spre stațiunea Șugaș Băi, unde un copac a căzut pe mijlocul drumului, fiind nevoie de intervenția pompierilor covăsneni pentru degajarea acestuia.

Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii, grindină şi ploi torenţiale pentru 25 de judeţe din ţară, valabilă până vineri, la ora 1.00, fiind vizate 25 de judeţe din țară, printre care și Covasna.

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80-100 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice şi averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

Articolul precedentUPDATE: Bătrâna accidentată mortal la Barcani a traversat neregulamentar
Articolul următorProgram Cinema Arta, perioada 28 iunie – 04 iulie