Forțele de ordine au continuat activitățile de verificare a respectării măsurilor instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, la data de 17 iunie a.c., polițiștii din cadrul inspectoratului, împreună cu jandarmi din cadrul I.J.J. Covasna, au acționat în teren pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de izolare/carantinare la domiciliu sau în locația declarată, modul în care societățile comerciale și persoanele fizice autorizate respectă interdicțiile impuse prin legislația în vigoare, precum și modul în care sunt respectate normele în vigoare de protecție sanitară.

În acest sens, au fost verificate 6 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 15 locații și obiective, precum și 9 mijloace auto de transport de persoane.
În total, în cursul zilei de ieri, 271 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor, iar în urma acțiunilor desfășurate, forțele de ordine au aplicat 2 sancțiuni contravenționale (avertismente). 

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna continuă activitățiile de verificare a modului de respectare a prevederilor legale în stațiile C.F, precum și pe trenurile de pasageri ce tranzitează județul. 

Articolul precedentVIDEO Mâine, ora 15:00 – Interviu în exclusivitate cu Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO
Articolul următorALERTĂ totală în România din cauza inundațiilor