Donatorii de sânge din județul Covasna primesc, pe lângă tichetele de masă prevăzute de lege, şi o porţie de cârnaţi calzi. Întorsurenii sunt așteptați luna aceasta să participe la o nouă colectă de sânge, organziată de Centrul de Transfuzii Sanguine Covasna.

Campania „Donează sânge, salvează vieți!” va avea loc marți, 26 noiembrie, între orele 08:00-12:00, la Spitalul Orășenesc din Întorsura Buzăului și sunt așteptați donatorii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care au cel puțin 60 kg, nu suferă de boli cronice și nu au luat medicamente în ultimele două săptămâni.

Înainte de a dona sânge, participanții trebuie să consume un mic dejun sănătos, multe lichide (apă, ceai, cafea sau lapte) și să nu bea alcool cu 48 de ore înainte, iar fumatul este interzis două ore înainte și după donare.

Fiecare donator va beneficia de un set de analize gratuite (VSH, hemoleucogramă, biochimie, test de sifilis, de hepatită B/ C, HIV și HTLV), dar și de tichete de masă în valoare de 67 lei, iar bonus, donatorii vor primi şi câte o porţie de cârnaţi din partea organizatorilor acțiunii.

Centrul de Transfuzii Sanguine Covasna are nevoie permanentă de sânge, astfel că donatorii sunt aşteptaţi şi în afara campaniilor umanitare, de luni până vineri, între orele 08:00-11:00, la sediul Centrului din Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donát nr.15.

În ultimii ani, la nivelul județului Covasna au fost organizate mai multe campanii inedite prin intermediul cărora s-a încercat mobilizarea cetăţenilor pentru a dona sânge.

Articolul precedentBătrânul accidentat vineri seară la Sfântu Gheorghe a murit la Spital!
Articolul următorMinistrul Transporturilor susține că până la finalul anului vom circula pe autostradă de la Sibiu la Nădlac