Un copil de 8 ani a ajuns la spital cu răni ușoare după ce a căzut din căruța în care se afla, într-un pârâu.

Potrivit IPJ Covasna, accidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 13:00, pe strada Prund din localitatea covăsneană Araci. Copilul nu era singur, căruța fiind condusă de un bărbat de 33 de ani, care încerca să urce un drum abrupt, moment în care calul s-a oprit iar căruța a pornit cu spatele intrând în pârâu. 

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au fost sesizați despre faptul că în satul Araci a avut loc un accident de circulație cu victimă. Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat de 33 ani a condus un vehicul cu tracțiune animală, pe strada denumită popular Prund, iar întrucât drumul este în rampă, animalul tragător s-a oprit, după care, vehicul a mers cu spatele într-un pârâu. În urma acestei manevre, un minor de 8 ani, a căzut din vehicul în pârâu suferind leziuni ușoare”, transmite IPJ Covasna.

Minorul a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații de specialitate, iar bărbatul care a condus căruța a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool în aerul expirat. 

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public
Articolul următorTânăr lovit de mașină la Araci după ce a traversat strada fără să se asigure