Consiliul Județean Covasna a adoptat, joi, noi decizii pentru a veni în sprijinul sistemului de sănătate, iar lucrările de investiții nu se vor opri, precizează reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

Potrivi acestora, zilele acestea vor reîncepe lucrările de reabilitare pe drumul județean 121 A, între Boroșneu Mare și Întorsura Buzăului, dar cele pe drumul județean Băile Malnaș—Pasul Hatod – Baraolt – podul de la Augustin.

„În ultima perioadă, am adoptat mai multe hotărâri prin care nu numai că ne-am asumat sarcini suplimentare, dar am completat și unele lacune ale guvernului. Fără sprijinul nostru, aceste instituții de sănătate ar fi rămas fără protecție. După acordul cu Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, acum am semnat un acord de colaborare cu Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Géza”, care funcționează în subordinea Ministerului Sănătății. Pentru Spitalul de boli cardiovasculare, în subordinea căruia funcționează și Spitalele Orășeneşti din Covasna și Întorsura Buzăului, vom cumpăra echipamente de protecție și dezinfectanți în valoare totală de 50.000 de lei.”, a precizat președingele CJ Covasna, Tamás Sándor.

Acesta a mai adăugat că s-a votat alocarea unei sume de 100.000 lei pentru Spitalul Orășenesc din Târgu Secuiesc.

„Acest lucru este important, deoarece Spitalul Orășenesc din Târgu Secuiesc tratează de două luni urgențele pacienților neinfectați cu coronavirus. Prin urmare, acesta a devenit spitalul-suport al Spitalului Județean, care tratează pacienții cu COVID, iar din această cauză au crescut semnificativ costurile spitalului din Târgu Secuiesc.  Astfel,  la cererea domnului primar Bokor Tibor,  am acordat ajutor și pentru spitalul din Târgu Secuiesc. Din cei 100.000 lei alocați, ei vor cumpăra materiale pentru îngrijirea sănătății, echipamente de protecție și medicamente.”, a explicat președintele Consiliului Județean.

Consilierii au decis să includă 2,86 milioane de lei în bugetul Spitalului Județean de Urgență Dr. Fogolyán Kristóf, suma reprezentând stimulentul  de risc medical,  acordat personalului care este implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19. Stimulentul are valoarea de 2.500 lei, venit brut / lună, pentru o persoană, și este prevăzut în cadrul unui program național, sumele fiind asigurate de Ministerul Sănătății din fonduri UE.  

Consiliul Județean Covasna a aprobat colaborarea județului Covasna cu Crucea Roșie Română – Filiala Covasna, în vederea finanțării implementării Planului de intervenție a acțiunii: „OXIGEN”,  pentru asigurarea unor resurse suplimentare în lupta împotriva coronavirusului. 

Pentru a asigura o intervenție cât mai eficientă, se vor crea, prin grija Crucii Roșii, 5 zone de intervenție în județul Covasna. Fiecare zonă de intervenție va acoperi o arie de maximum  20 km, asigurând un timp de reacție între 10-60 minute, până la asigurarea oxigenului pentru persoana bolnavă. În vederea finanțării implementării acestui plan de intervenție, Consiliul Județean a alocat 46.000 lei. Societatea Națională de Cruce Roșie din România este singura organizație umanitară din țară care are atribuții clare, în calitate de instituție auxiliară a autorităților publice, mai ales în domeniul prevenirii și intervenției în caz de dezastre.

A fost suplimentat bugetul Programului județean pentru reabilitarea, modernizarea imobilelor cu destinație de cabinete medicale din mediul rural, s-au votat de data aceasta câte 25.000 lei (în total 75.000 lei), bani care vor fi alocați pentru modernizarea cabinetelor medicale de familie din Brăduț, Ghelința și Moacșa. Pe lângă renovarea imobilelor, aceste sume pot fi folosite și pentru extinderea dotării cu echipamente medicale.

Nu se opresc nici investițiile în infrastructură, astfel, săptămâna aceasta vor fi reluate lucrările de modernizare la drumul județean 121A, iar modernizarea tronsonului de 22 de kilometri, între Întorsura Buzăului – Valea Mare – Boroșneu Mic – Boroșneu Mare – DN13E, va fi realizată din fonduri de la bugetul de stat și bugetul județean, a declarat Tamás Sándor.

Potrivit acestuia, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor și pentru modernizarea șoselei din Pasul Hatod, iar luni vor începe lucrările pe drumurile dintre Malnaș Băi – Micfalău – Pasul Hatod – Bățanii Mari – Biborțeni, precum și pe drumul de centură între Baraolt și podul din localitatea Augustin, care vor fi finanțate din fonduri UE.

Articolul precedentS-au redeschis pista de alergare de la Stadionul Municipal şi terenurile de tenis de la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe
Articolul următorMăsurile adoptate pe perioada stării de urgenţă se prelungesc deocamdată şi în starea de alertă