Casa de Cultură „Kónya Ádám” și Primăria Sfântu Gheorghe îi invită pe locuitori la concertul simfonic festiv organizat cu ocazia aniversării revoluției și a războiului de independență din 1848-1849.

Evenimentul va avea loc în data de 15 martie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Teatrului  „Tamási Áron”, iar orchestrele de cameră „Georgius” și „Ciuc” vor încânta publicul cu un program dirijat de Werner Gábor.

„Werner Gábor s-a născut în anul 1969 la Budapesta. Și-a început studiile muzicale la vârsta de 5 ani. A învățat să cânte la violoncel, pian și instrumente. A fost în turneu în Olanda, Italia, Elveția, Germania și Transilvania. În anul 2002 a participat în Spania la festivalul Sant Feliu de Guíxols unde, printre altele, a dirijat opera lui Bartók Béla intitulată „Muzică pentru coarde, percuție și celestă”. Werner Gábor este în prezent membru al orchestrei simfonice MÁV, în care cântă la violoncel, respectiv dirijorul orchestrei simfonice Dohnányi Ernő”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, pe scenă vor urca soprana Benedekffy Katalin din Ungaria, tenorul Turpinszky Gippert Béla și violonistul Filip Levente, care vor prezenta un program din ariile de operă și operele pentru orchestră ale muzicii clasice maghiare și europene, lucrări de Niccolò Paganini, Erkel Ferenc, Kodály Zoltán, Lehár Ferenc și Kálmán Imre.

În cadrul programului festiv  vor fi prezentate operele muzicale:

Ferenc Erkel: Uvertura operei Hunyadi László, Hunyadi – aria Elisabetei, Bánk bán – Ceardaș, Bánk bán – Țara mea …, Hunyadi – duet – Dumnezeu să te binecuvânteze …,

Niccolò Paganini: Sonata per grande viola

Ferenc Lehár: Uvertura operei Țara zâmbetului, Valsul Paganini, Dragoste de țigan – Departe-i pădurea cea mare,

Imre Kálmán: Contesa Maritza – duet – Sfântu Habacuc, Cântărețul diavolului

Johann Strauss: Voievodul țiganilor – Intrarea lui Barinkay

Zoltán Kodály: Intermezzo din opera Háry János, Cântec nostalgic Sub munții Csitár

Pe data de 20 martie, între orele 10:00 și 12:00, va avea loc o nouă etapă din cadrul stagiunii de Concerte Lecții. Invitații evenimentului vor fi orchestrele de cameră „Georgius” și „Ciuc”, care vor prezenta în comun spectacolul intitulat „Muzică pentru ceas deșteptător, mașină de scris și alte instrumente muzicale”. În fruntea orchestrei se află dirijorul Veress Csaba, iar în rolul naratorului va urca pe scenă Adorján Csaba.

Organizatorii anunță că pentru Stagiunea de concerte, prețul întreg pentru un abonament este de 130 lei, iar cu reducere 70 lei. Pentru concerte se pot achiziționa şi bilete separat, prețul întreg fiind de 30 de lei, iar cu reducere 15 lei. Pentru stagiunea de Concerte Lecții se pot cumpăra bilete la prețul de 6 lei.

Biletele și abonamentele pot fi achiziționate de la Biroul de Organizare Evenimente Culturale de luni până joi, între orele 09:00 și 16:00, vineri între orele 09:00 și 13:00. (adresa: Piața Libertății, nr. 1, Sfântu Gheorghe, nr. de telefon: 0267-312104).

 

Articolul precedentÎncă un caz de coronavirus în România! O femeie de 70 de ani din Mureș este pacientul cu numărul 15
Articolul următorEvenimentul ARE a fost anulat de teama coronavirusului